Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 219

se strânge de durere. Parcă mă doare când îi
pronunț numele. El îmi tot spunea să continui
dacă vreau să te văd. Nu m-a mai interesat
durerea, deși parcă cu fiecare pas pe care îl
făceam mă... storcea de vlagă. Am ajuns, la un
moment dat, în fața unei... porți, cred că era o
poartă și... nu mai țin minte nimic decât... o
durere foarte apăsătoare, mă durea tot corpul și
inima... și nu mă puteam mișca... și apoi... am
auzit o voce... vocea unei fete... care mi-a zis...
să rezist... să rezist pentru tine. Dar... nu mai țin
minte.
Îi strâng mâinile în palme, iar lacrimile se năpustesc
pe chipul meu gândindu-mă la câte a suportat Gaia pentru
a ajunge la mine, pentru a mă salva... Când o să-l prind
pe... pe... Gabriel, o să... o să-l omor cu mâinile mele. Jur
că nu va scăpa. Simt cum furia pune stăpânire pe corpul
meu. Am nevoie de aer curat. Trebuie să ies afară. Mă
reped spre ușă să ies, ca să-mi potolesc nervii.
-

Mike... unde mergi?

-

Afară... trebuie să iau o gură de aer.

-

Oh... te-am supărat cu ceva?