Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 127

îmi era de toate astea. Isa s-a așezat lângă mine pe
marginea patului și mă privește. Ce e?
Doar mă bucur de bucuria ta. Văd că îți era dor de
camera ta.
Da... îmi era și abia aștept să plec din Valhala, să
revin acasă, să mă pot întinde în acest pat. De ce m-ai
adus aici?
E singurul loc în care putem fi doar noi doi și...
Ahh... dormitorul meu și Isa alături de mine, doar
noi doi. Așteptam momentul acesta încă de la primele
întâlniri, iar dacă tot e un vis, de ce nu ar fi unul frumos.
Să-i trec suav mâna prin păr, să o sărut pasional, să fim
doar noi doi, fără Valhala, fără voci, fără oameni... doar
noi. Ce vis frumos.
Hei! Mă asculți? Mă trezesc cu Isa pocnind din
degete în fața mea.
Ahh... da, sigur. Cum să nu? Am spus politicos. De
fapt... n-am auzit nimic.
Sigur?
Sigur!
Bine. Atunci nu ar mai trebui să ai încrede în ea
fiindcă e falsă și-ți dorește mai mult răul.