Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 125

timp, este perfect în regulă, nu e nimic dubios.
Mă bag ușor sub plapumă și rămân nemișcată.
O văd pe Gaia cum stă încordată. Nu îmi vine să
cred la ce m-am putut gândi cu câteva minute în urmă.
Ahh, uneori mă urăsc și pe mine când mă-ndoiesc atât de
mult de persoanele din jurul meu, acele câteva persoane,
adică o singură persoană, adică... Gaia. Strâng bolurile de
orez, farfuriile și mă pun în pat lângă ea. Instantaneu miam amintit de acea voce de care zicea Gaia, oare de ce nam crezut-o în legătură cu asta? Și mie mi s-a întâmplat
și sunt conștient de asta. Dacă ceea ce spunea Gaia e
adevărat? Ohh, tot ce contează e că acum e mai bine și că
e aici. Mă întorc spre Gaia, o cuprind cu brațul drept și îi
șoptesc ușor. Acum nu o să mai poți să dispari fără ca eu
să știu.
Ah! Ce ciudat, ce ciudat! Gaia, revino-ți, nu e nimic
ciudat. Tu l-ai rugat să doarmă cu tine. Stomacul mi se
strânge din nou și simt cum mă gâdilă incontrolabil ca și
cum înăuntru s-ar fi adunat sute de vietăți minuscule care
se agită. Brațul lui Mike îmi înconjoară mijlocul și mă
apropie de el. Îmi e teamă nu simtă, cumva, cât de tare
îmi bate inima. Vietățile minuscule din stomacul meu s-