Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 10

Nu pot să îl înțeleg câteodată. Se bagă mereu în
belele. E mult prea nervos ca să îl mai pot întreba.
Privirea mea s-a îndepărtat de el și a ajuns înafara
geamului prăfuit. Cerul este albastru cristalin, nepătat de
nori iar păsările zburdă libere. Nu ca noi, captivi în
rutină.
Profa are un talent înnăscut de a-mi omorî cheful
de viață cu ecuațiile ei. Mă simt precum o rață într-un
țarc cu găini. Nu am ce căuta la ora asta. Mii de gânduri
care se rezumă la starea mea de la ora de mate... Deși
Gaia stă lângă mine, pare absentă. Nici ea nu prea pare
atrasă de ora asta sau poate întâmplarea de mai devreme
a afectat-o. Ce să mai spun? Probabil că ea s-a obișnuit
deja ca ceilalți să facă tot felul de glume de prost gust pe
seama ei, pe seama faptului că e cu 2 ani mai mare decât
cei din clasă și pentru că e... diferită. Diferită în sensul
bun al cuvântului.
Plictisită își rotește mâna pe foaia din caiet și dă
viață unui desen. Un personaj în stilul manga, îmbrăcat
destul de sumbru. Gaia desenează și pictează ori când
este prea fericită, ori când ceva nu este în regulă. Sunt
sigur că nu este fericită, se vede pe chipul ei... Mmm...