Prof. Toma Dorina
Canonul
religios
Conform definiţiilor din Dicţionarul explicativ al limbii române,
noţiunea de canon are mai multe sensuri. În primul rând, vorbim
de regulă sau dogmă bisericească; tipic.Un alt sens ar fi acela de
sumă de texte care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei
religii. În cazul nostru, se poate vorbi despre canonul biblic, cărţile
canonice ale Vechiului Testament, după versiunea în limba greacă,
cunoscută sub numele Septuaginta, după cei 70 de bătrâni
(septuaginta – şapte zeci, în limba latină) care au tradus Vechiul
Testament din ebraică în greacă ( sec.III î.d. Hr.), în număr de 39
(Geneza, Exodul, Psalmii, Pildele lui Solomon, etc.). Biblia iudaică
include şi 14 cărţi sau fragmente necanonice sau bune de citit.Deşi
aceste cărţi nu sunt inspirate, ele sunt folositoare şi ziditoare, fiind
superioare literaturii profane. De aceea, ele trebuie să facă parte
din textul Bibliei, fiind recomandate ca lectură ( Cartea înţelepciunii
lui Isus, fiul lui Sirah, Cartea înţelepciunii lui Solomon etc.)
Al treilea sens ar fi acela de imn sau cântare religioasă, care se
împarte în primele patru zile din Postul Paştelui, fiind intitulat
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Canonul de
pocăinţă. Tema prezentă în imn este pocăinţa, posibilitatea omului
de redobândire a raiului şi de refacerea legăturii cu Dumnezeu. Este
un imn cu o întindere mare, cu o profundă trăire spirituală, scris de
sfântul Andrei, spre sfârşitul vieţii, în Creta.Canoanele bisericeşti
reprezintă un alt sens dat de normele bine precizate care, pe de o
parte, au rolul de a stabili şi păstra rânduiala corectă de slujire
creştinească ce decurge din învăţătura de credinţă revelată, iar pe
de altă parte, să împiedice încălcarea legii divine sub orice formă.
Astfel, autoritatea Bisericii – formată din Sfinţii Apostoli, Sfinţii
Părinţi şi Ierarhii sau Episcopii
3