- Nu mă interesează. Ordinele nu se discută, spuse Tudor. Nici nu termină de zis acestea,
se îndreptă spre camera Dorelei, îi luă păpuşa preferată şi i-a rupt un picior şi o mână.
Când s-a trezit după somnul de prânz, Dorela a început să plângă.
- Nu mai suport răutatea ta. Eşti un frate rău, răsfăţat şi nesuferit. Ai să vezi că totul se va
întoarce împotriva ta.
Tudor, rămase mut în faţa răbufnirii surorii sale. Mereu era liniştită şi îi accepta toate
faptele, majoritatea rele, bineînţeles.
Şi-a adunat soldăţeii, i-a aruncat în lada cu jucării - nu ştia că acestea au suflet - şi a ieşit
în curte, puţin abătut.
- Oare ce mi se va întâmpla? Sunt cam rău. Nimeni nu se joacă cu mine. Nu am prea mulţi
prieteni.
*
Soarele merge spre culcare. A predat ştafeta lunii, mare, rotundă, aurie, gătită să
strălucească toată noaptea.
lunii.
Stelele îi ţin de urât. Mai mici sau mai mari, stelele fac hore şi se simt bine în compania
Luna priveşte pe fereastra camerei Dorelei. Aceasta îşi face rugăciunea de seară.
- Te rog, îngeraşul meu cel bun, repară-mi păpuşa. E atât de frumoasă! Amin. Îşi
mulţumesc.
Peste puţin timp, Dorela a adormit, liniştită. Îngerii i-au ascultat mereu rugăciunile.
*
Soldăţelul lui Tudor întâlneşte în lada cu jucării, păpuşa rănită. Aceasta oftează. Rănile
dor şi suferă.
- Te repar eu. Imediat. Să caut mâna şi piciorul.
Soldăţelul găseşte membrele rupte şi i le prinse păpuşii.
- Gata. Eşti ca nouă, spuse mândru de reuşită, soldăţelul.
- Mulţumesc. Va fi fericită Dorela mâine când mă va vedea reparată.
- Mă gândeam că ar fi bine să-i dăm o lecţie tânărului Tudor, adaugă soldăţelul. Nu e bine
ceea ce face. Trebuie să-i demonstrăm asta cât mai curând.
49