My FriendLand for you - eTwinning grozesti_prezentare | Page 21

Hoarcă – haiducul lui Hoarcă – a fost un răzvrătit împotriva stăpânirii turcești.
Avea gospodărie în sat, viața însă și-o petrecea prin păduri fugărit de potera
turcească. Drumul lui spre pădurile Gorjului, unde fugea deseori, treceau pe la “
Cioaca lui Hoarcă” de astăzi ( spre răsărit miază-noapte de sat). In pădurea Cerîngului
își aveau așezare mai statornică un bordei solid, încăpăto r, bine construit – “ la Via
lui Vilara”. Acolo a chemat o dată pe cei șapte feciori ai săi și i-a pus la un examen.
Voia să își aleagă dintre ei unul – doi tovarăși de haiducie. Ia pus la un concurs de
tragere la țintă. A reușit numai cel mic, care a izbutit să nimerească drept pe gaura
cheii de la ușa bordeiului. Pe ala l-a oprit cu el, iar pe ceilalți i-a trimis înapoi acasă, la
muncă. A sfârșit prins de potera turcească care l-a țintuit cu chica într-o gaură de
sfredel, făcută în stâlpul bordeiului la via lui “Vilara”.
Pensionarul Ularu C. Ilarie, ne-a trimis următoarele în legătură cu satul
Cârceni: “Maria Boțiloaia era dădacă la copii lui Constantin Brâncoveanu și a fost
sfătuită stăruitor de Brâncoveanca să se căsătorească cu vizitiul ei – țiganul Ion Bulan
– făgăduindu-i că îi va da de zestre moșia Cârceni și jumate moșia Grozești, până la
drumul Mormintelui. I-a făcut această donație fiind o moșie fără apă. Boțiloaia orbind
după un timp, a interpretat că această invaliditate ia provenit din cauza păcatului
împreunării cu țiganul și a alergat la Mânăstirea Strehaia unde a cerut sfat la călugării
respectivi. Starețul acelei mânăstiri care era grec a sfătuit-o să doneze mânăstirii o
bună parte din moșie pentru a i se ierta păcatele. Boțiloaia a făcut actul de donație,
scris pe piele de ciută – care este cu putință să se mai afle și acum la arhivele statului
din București – însă numai pentru o porțiune dintre râul Motru și culmea Motrului,
începând de la Menții din Față și până la apusul satului Cerânganul, dar călugării,
folosindu-se de orbirea Boțiloaiei, au urcat-o într-o trăsură ale cărei roate urmau să
marcheze noul hotar al moșiei și în loc să urmeze linia trasată prin actul de donație au
luat-o cu mult spre nord mergând pe culmea ce formează în prezent hotarul dintre
pădurea Cerânganul și proprietățile satului Cârceni spre miază-zi. Se zice că atunci
când trăsura ce purta pe donatoarea oarbă a ajuns în dreptul satului Cârceni, Boțiloaia
a auzit câinii lătrând în sat și a făcut observația că a fost păcălită de călugări. In ceea
ce privește sinceritatea traseului de urmat, însă a rămas așa cum manevraseră
călugării mânăstirii Strehaia.
Denumirea de Cârceni s-ar crede că vine de la străvechi locuitori ce s-au
strămutat aci din Cârcea de lângă Craiova.
Locuri vechi: Mormintele – aci au omorât turcii multă lume care fugise de
urgia lor și se ascunseseră în pădure; “ Valea Mare”; “Piscu Văi”; “Ogașul lui Costaiche
Boțila”; “Valea Patulelor” – unde erau pătule și magazii unde se aduna porumb și grâu
în anii de belșug pentru a avea rezerve în anii de secetă. Când nu era secetă 2-3 ani
consecutive se împărțeau locuitorilor bani din produsele adunate în “ Pătulele
împărătești” , ținându-se contabilitatea pe raboji. Acele pătule erau în apropierea
actualului local de școală; “Ogașul imului” spre miază-zi de locuința lui Merla Nechit.
“ Matca Valea Șușiței” – izvorăște din apusul satului Cârceni, din doua vâlcele:
“Vârzobul” și “Lacul” sau “Cârcenii mici”.