My first Magazine revista sgs-scoala altfel 2017 | Page 15

SGS - SCOALA ALTFEL - 15 - 2017 Concluzii: Prin derularea responsabilă a programului, preșcolarii au avut posibilitatea să-şi formeze un comportament liber, responsabil, deschis spre comunicare şi iniţiativă. Au conştientizat valoarea efortului depus prin contribuţia lor activă la prezentarea unor activităţi recreative, cultural-artistice şi sportive.. Analiza SWOT: a) Puncte tari: ➢ buna colaborare şi realizare de parteneriate educaţionale; ➢ munca în echipă; ➢ implicarea în activităţi a copiilor şi cadrelor didactice în realizarea obiectivelor; ➢ crearea unui climat educaţional deschis şi stimulativ prin relaţiile interpersonale; ➢ cadre didactice bine pregătite din punct de vedere ştiinţific, majoritatea cu experienţă profesională. b) Puncte slabe: ➢ timp insuficient pentru a se realiza astfel de activităţi; ➢ cadru restrâns de resurse financiare pentru motivarea cadrelor didactice ➢ reticenţa faţă de nou şi schimbare a unor părinţi; ➢ fonduri insuficiente pentru realizarea activităţilor şi pentru a răsplăti rezultatele obţinute de copii; ➢ neimplicarea suficientă a părinţilor în activităţi. c) Oportunităţi: ➢ amploarea efectelor activităţilor cultural artistice şi sportive; ➢ dorinţa cadrelor didactice pentru schimburi de experienţă şi pentru acţiuni organizate în parteneriat; ➢ creşterea calităţii parteneriatului, a iniţiativei private şi a sprijinului comunitar pentru dezvoltarea şi susţinerea actului educaţional. d) Ameninţări : ➢ insuficientă conştientizare a părinţilor preșcolarilor privind rolul lor de principal partener educaţional al şcolii; ➢ criza de timp a părinţilor, urmată de scăderea interesului faţă de şcoală, conservatorismul; ➢ multitudinea ofertelor de activităţi duce la suprasolicitare; ➢ motivarea financiară scăzută a cadrelor didactice.