arabă a căutat să izoleze, să demoralizeze și, în cele din urmă,
să distrugă statul evreu; de asemenea, populația Israelului s-a
dublat în primii trei ani de existență a țării, acest lucru punând
o presiune de neimaginat asupra resurselor foarte limitate; tot
atunci, țara a fost forțată să aloce o mare parte din bugetul
național, și așa redus, cheltuielilor de apărare; în tot acest
timp, țara a făcut față presiunilor întâmpinate în procesul de
construire a unei identități naționale și a consensului social în
rândul unei populații extrem de diferite din punct de vedere
geografic, lingvistic, social și cultural.
Mai mult decât atât, există problema delicată și subapreciată
a conflictului potențial dintre realitățile uneori dure ale
statalității și, în acest caz, idealurile și credința unui popor.
Una este acea situație în care un popor își urmează preceptele
religioase ca minoritate, și cu totul altceva este situația în care
cetățenii își exercită suveranitatea ca populație majoritară,
încercând să adere la standardele sale etice. Inevitabil, vor
apărea tensiuni între autodefinirea spirituală sau morală a
unui popor și exigențele politicii de stat, precum și între
cele mai înalte concepte ale naturii umane și realitățile zilnice
ale persoanelor aflate în funcții de decizie, care exercită
puterea și sunt nevoite să facă un compromis între o serie de
interese concurente.
Chiar și așa, oare trebuie să ridicăm ștacheta atât de sus
încât să ne asigurăm că Israelul – forțat să funcționeze într-o
lume de multe ori cinică, ambiguă din punct de vedere moral,
în materie de relații internaționale și politică, mai ales ca și
stat mic, încă aflat în pericol de dispariție – nu își va îndeplini
niciodată obiectivele?
Cu toate acestea, ideea că Israelul ar putea deveni vreodată
imposibil de distins, din punct de vedere etic, de orice altă țară,
8