Introducere in Stiinta Calculatoarelor 2013 | Page 8
Florin Postolache
Introducere în Știința Calculatoarelor
problemelor privind culegerea, clasificarea, depozitarea, regăsirea şi
diseminarea informaţiei. A apărut cu mult timp înaintea informaticii,
deoarece se referă la utilizarea bibliotecilor, arhivelor şi a altor mijloace
de manipulare şi conservare a informaţiei, atât tradiţionale, cât şi
moderne.
Domeniul informaticii este în ultimul timp legat de domeniul
comunicaţiilor, atât datorită tehnicilor digitale folosite în ambele
domenii cât şi datorită tendinţei de integrare a producerii, transportului
şi consumului de informaţie. Astfel, a apărut „Tehnologia Informaţiei
şi Comunicaţiilor” TIC (în engleză „Information and Communication
Technologies” ICT), care unifică cele trei categorii de informaţii de
bază (date, sunete şi imagini) şi le tratează unitar după digitizare (adică
după transformarea din semnal în succesiuni de numere binare), iar
prelucrarea se face cu acelaşi tip de echipamente (calculatoare
numerice), folosind programe adecvate.
Tehnologia informaţiei (TI) numită şi tehnologia informaţiei şi
comunicaţiilor (TIC) este domeniul ştiinţific şi tehnic care se ocupă cu
metodele şi procedeele de achiziţie, prelucrare, stocare, transport şi
prezentare a informaţiilor, prin echipamente și rețele („hardware”) şi
aplicaţii („software”) create în acest scop cât şi administrarea sistemelor
respective. Cuprinde tehnologiile aplicate la utilizarea calculatoarelor
electronice şi reţelelor de calculatoare pentru culegerea, conversia,
stocarea, procesarea, transmiterea, protejarea şi diseminarea
informaţiei.
Conceptele utilizate în metode şi procedee amintite în definiţia de mai
sus provin, în general, din alte domenii de activitate umană, de exemplu
din editare şi tipărire de carte (tipuri de caractere, spaţieri etc.), din artă
şi design (grafică, proporţii, combinaţii de culori etc.), tehnică şi
economie (în aplicaţii ce vizează aceste domenii). Prin implicarea sa în
toate activităţile umane TIC a devenit foarte vastă, antrenând specialişti
din cele mai diverse profesiuni; de aceea, uneori, delimitarea metodelor
specifice TIC şi a cunoştinţelor necesare celor ce se ocupă în acest
domeniu nu prezintă frontiere clare şi nici stabile. În esenţa sa TIC este
un domeniu multi- şi inter-disciplinar, axat însă pe conceptualizarea
informaţiilor de orice natură, cu reprezentarea şi prelucrarea unitară a
acestora.