Introducere in Stiinta Calculatoarelor 2013 | Page 70
Instrucţiunea de atribuire
Prelucrarea efectivă a datelor are loc în instrucţiunea de atribuire: una
sau mai multe valori intră într-o expresie al cărei rezultat se atribuie
variabilei stânga, simbolul de atribuire = (în limbajele C şi Java) sau :=
(în limbajul Pascal). Pentru exemplul de calcul al forţei:
F=m*a; // în C, respectiv
F:=m*a; /* în Pascal
În expresie intervin numai variabile ce au primit valori, iar variabila
stânga trebuie să aibă tipul de date reprezentând rezultatul expresiei.
Instrucţiuni de salt
Întreruperea forţată a executării unei secvenţe de instrucţiuni (şi saltul
la începutul altei secvenţe) se poate face condiţionat (dacă a fost
îndeplinită o condiţie logică) sau necondiţionat.
a) Saltul necondiţionat – provoacă părăsirea execuţiei secvenţiale a
comenzilor. „Ruperea” secvenţelor de comenzi din program prin
salturi necondiţionate, vădesc o proiectare defectuoasă,
nesistematizată, a descrierii prelucrărilor; ele fac programul greu
inteligibil şi dificil de depanat sau dezvoltat şi de aceea, acestea
trebuie eliminate. În limbajele Pascal şi C saltul necondiţionat
există doar pentru caracterul său istoric:
GOTO eticheta;
Secvenţei curentă este întreruptă şi execuţia se continuă de la eticheta.
Există instrucţiuni de salt care provoacă părăsirea secvenţei de comenzi
doar în condiţii bine precizate, impuse direct de prelucrări.
b) Saltul de revenire din subprogram la programul apelant:
return [expresie];
unde expresie produce ca rezultat o valoare care este „întoarsă”
(returnată) programului apelant de către subprogram, fiind folosită
direct în expresii. Parantezele drepte [ şi ] indică o parte opţională –
adică expresie poate lipsi în situaţia când nu este necesară o valoare
70