Introducere in Stiinta Calculatoarelor 2013 | Page 42

c) Informaţii de tip Adevărat sau Fals – pentru a desemna o situaţie sau un eveniment funcţie de care se ia o decizie (de exemplu, dacă un eveniment a avut loc se execută o anumită acţiune, altfel altă acţiune), denumite informaţii logice (booleene). 5.4.1. Reprezentarea numerelor întregi Numerele utilizate curent pentru calcule (şi nu numai) se prezintă în aşa-numita „scriere arabă”, în care cifrele sunt aranjate pe ranguri corespunzătoare puterilor lui 10, numărul 10 considerat „bază de numeraţie”. Figura 7. Numărul 5999 în scrierea arabă, cu baza de numeraţie 10. După cum se ştie, fiind prezentat și mai sus, în reprezentarea zecimală a numerelor, rangurile conţin cifre care pot lua valori de la 0 la 9. Numărul de simboluri folosite pentru cifre este 10 (adică un număr egal cu baza de numeraţie). Numere binare Calculatoarele numerice sunt dispozitive realizate tehnologic în cel mai simplu mod, prin faptul că folosesc cea mai simplă reprezentare a informaţiei: Adevărat / Fals sau Da / Nu. Aceste două simboluri pot fi cifre pentru numere în baza de numeraţie 2, fiindcă, similar lucrului în baza de numeraţie 10, un număr reprezentat în baza de numeraţie 2 va avea rangurile ca puteri ale bazei - aşa cum se prezintă în figura 8. Figura 8. Numărul 11 în scrierea arabă, in baza de numeraţie 2 42