Introducere in Stiinta Calculatoarelor 2013 | Page 21

tehnologiilor noi; avantajul lor este însă utilizarea conform uzanţelor umane comune, fără convenţii suplimentare. Dispozitivele de prezentare a datelor uzuale (dispozitive de ieşire) sunt ecranul (în engleză „display”) şi imprimanta (în engleză „printer”). Acestea se adresează vederii, prin care omul poate capta cel mai mare volum de informaţii, însă pentru înţelegerea semnificaţiei acestor informaţii este necesară cunoaşterea convenţiilor de reprezentare grafică, adică a simbolurilor afişate. Astfel, pentru texte trebuie cunoscute simboluri pentru dimensiuni şi stiluri de caractere (litere), pentru desenul unei construcţii trebuie cunoscute simboluri pentru ferestre, uşi, etc., oferite de aplicaţia de proiectare (CAD) respectivă. Mai mult, interacţiunea om↔calculator se bazează pe răspunsul şi mijloacele oferite de aplicaţia în cauză, care sunt afişate pe ecran tot ca simboluri; acestea sunt utile introducerii datelor sau indicării unor evenimente necesare utilizatorului pentru a lua decizii. Astfel, simbolurile pot deveni „butoane grafice” – intuitiv reprezentate „în relief”, care pot fi „apăsate” folosind „mouse-ul”) sau tastatura. Figura 3. Ciclul „simbol – decizie – intrare” parcurs cu interfaţa utilizator grafică Utilizatorul parcurge, astfel, un circuit care porneşte de la un simbol grafic (oferit ca o invitaţie de a alege din mai multe posibilităţi) şi introduce apoi date corespunzătoare scopului propus (prin dispozitivul de intrare), după ce în prealabil a luat o decizie necesară spre a atinge acest scop. Aproape toate aplicaţiile moderne prezintă o interfaţă utilizator grafică (GUI – Graphical User Interface), datorită modului simplu şi intuitiv în care se poate face comunicarea om↔calculator. Operaţiunile prin care utilizatorul observă simbolurile afişate ecran, ia decizii şi apoi introduce datele (sau alege prin indicare un anumit 21