Melania
Îmi frec braţele de frig mergând printre pietrele funerale
şi dau de una cu un nume familiar mai exact ‘’Amanda Lanner
Myuner’’, femeia asta putea spune oricând că barbaţi sunt toţi
nişte porci dobitoci dacă nu exista micuţul Vincent în viaţa ei.
Micuţul Vincent care mereu îi confecţiona cate ceva din hartie
la gradiniţă, o mică atenţie. Nu ştiu de ce naiba faceam asta,
dar ştiu că mereu pescuiam complimente. Mereu când venea la
noi mă lua pe sus şi îmi pupacea obrazul pană mi-l umplea tot
cu salivă. O femeie care toată viaţa am ştiut-o doar divorţată,
norocul său în dragoste era inexistent. Alinarea şi-o gasea în
mine, băieţelul ce îi oferea un zambet larg iar gropiţele mele
rezolvau orice supărare. Amanda era femeia ce prefera o
felicitare plină cu aracet şi sclipici în schimbul unui cadou
scump oferit de un bărbat care dorea doar o noapte cu ea. Dacă
stau să mă gandesc acuma era mult prea ataşată de mine, oare
ea se gandea la mine cum mă gandesc eu la Melania? Nu, nu
are cum ca o femeie în toată firea să se gandească la un puşti de
7 ani. Mă uit încă odată la piatra funerală stând pe gânduri...Nu
! rad prostesc la propria afirmaţie din gândul meu.
— La revedere Doamnă Myuner şi apropo nu am devenit
magnetul de puicuţe de care ziceaţi.
Pagina
62