Melania
cafeaua într-un termos, se îmbracă cu uniforma lui portocalie,
îşi ia trusa cu scule şi pleacă lasându-mă singură. Puteam auzi
deranjantul sunet al liniştii ce domina acum casa. Acest sunet
de mormânt îmi provoaca spaimă amintindu-mi de lipsa
parinţilor mei. Liniştea este pentru mine ca rasul malefic al
unui demon urat ce rade de mine, Melania E. Crendall că a
ramas în suferinţă pe pământ. Dar nu trebuie să mă las afectată
de el pentru că eu cred in Dumnezeu şi ştiu că Dumnezeu mi l-
a lasat pe unchiul Vincent alaturi să mă protejeze. Să nu ajung
la orfelinat precum Callen. Trebuie să am grijă de unchiul meu,
el este singurul alaturi de mine acuma, el şi Callen...dar mai
ales el. Oftez lung şi mă duc în camera mea nu ştiu dacă e bine
sau de rău, dar nu mă mai simt aşa de singură în camera asta.
Poate e devină faptul că e o încapere mai mică, o încăpere unde
am stat mai mult timp, o încapere cu multe amintiri sau poate
pot simţi spiritele. Dau să iau cioburile de la bec de pe jos cu
mana, dar îmi amintesc de cioburile de la brad din noaptea
acea, noaptea de anul nou prima oră din 1 Ianuarie 2006 când
mama a murit în cumplitul accident de maşină. Îmi amintesc de
cât de rau mi-a fost, varfurile ascuţite ale cioburilor întrându-
mi în mană. Mana îmi tremura iar printre ceaţa din ochi
provocată de lacrimi am putut să vad acel teribil lichid roşu, am
putut să îmi vad sângele. Iar în acea noapte am putut simţi
Pagina
56