Melania
Alergam pe stradă udă leoarcă. Ploua teribil, iar eu
călcam pe orice bâltoacă. Ştiam că el avea să fie după
urmele mele, trebuia să mă duc într-un loc unde nu s-ar
gândi şi el. Aici ! trag cu putere de o poartă de fier şi întru
în acest cimitir de maşini. Lucruri vechi erau împraştiate
pe aici şi formau imaginea unei lumi post apocaliptice.
Nu ştiu cum nu am putut să remarc numeroasele semne
de ‘’Atenţie câine rău’’ puse de oameni, sârma ghimpată
de la gard şi grafitti-ul ce a transformat ‘’East Hall’’ în
‘’East Hell’’. Obosisem, puteam auzi urletul câinilor ca
de lupi. Mă simţeam ca în vârcolacul adolescent. Mă pun
ciuci şi gâfai ţinând pistolul strâns ca ultimul lucru de
preţ pe care îl aveam. Toată viaţa mea a fost o continuă
minciună. Tatăl meu era un criminal, iar dragul meu
unchi nici măcar nu îmi era unchi, este doar un adult
obsedat de mine. Mama a murit, tata a murit, Eva a murit,
Callen cu siguranţă şi ea a murit, iar Vincent(pentru că nu
îi mai pot spune unchi) nu este pe drumul cel bun. Am
rămas singură, doar căţeluşul acesta care se apropia de
mine cred că mai avea să îmi fie alături. Avea blană
zbârlită, colţi ascuţiti şi ochii roşi de parcă ar fi fost
drogat cu ceva. Nu erau acei ochi rosii de demoni,
puteam simţi că el de fapt nu este aşa. Erau ochii de
Pagina
248