Melania
ceilalţi şi îşi plângea de milă. El nu a încercat niciodată ca el singur să se bage în seama cu copii, nu a vrut să pară un ciudat. Încerci să tragi de clanţă, dar este deja închisă. Uşa din stânga este când copilul ajunge la adolescenţă, acum are prieteni care l-au învăţat să bea şi să fumeze. Să fumeze mai mult decât ţigări, iar tu nu i-ai dat niciodată în gât poliţiei pentru asta cum te-au dat ei pe tine. Eşti conştient că şi aceasta uşă este închisă. Ideea este să nu îţi mai închizi uşi în faţa ta, încearcă să deschizi una.
M-am lăsat pe mâna lui, am profitat că sunt într-un club şi m-am distrat. Am cântat, am glumit şi am dansat plin de voie bună şi de viaţă ca la 18 ani. Nu mă mai simţeam deloc bătrân, am părăsit clubul plin de încredere în mine. M-am îndreptat mai clătinat puţin spre maşină, Eva a insistat să conducă ea. Îmi sprijineam capul de geamul rece al maşinii cu un zambet tâmp pe faţă, eram hotărât la ce urma să fac. Eram mereu cu gândul acesta, dar eram indecis pentru că alte gânduri îmi spuneau să nu o fac. Ajungând acasă merg cu paşi mici dar etuziasmaţi spre camera Melaniei, mă ţineam de orice apucam pentru a îmi menţine echilibrul. Deschid lent uşa de la camera ei, iar lumina slabă de pe hol alungă din întunecime camerei. Mă sprijin de tocul uşii şi mă uit la ea cum avea părul răvăşit
Pagina 187