Melania
Zic eu după un cascat lung.
— Neaţa? Este 3 amiaza. Ai dormit ceva nu glumă, ai hibernat.
Zice Eva fără vreo urmă de supărare pe mine, ba chiar chicotea zâmbidu-mi.
— Aa da?
Zic eu surprins, dar tonul meu parea de o actorie ieftină a surprinderi, dar eu chiar eram surprins. Mă frec după cap uitându-mă spre tavan şi după spre Eva. Aveam să fac ceva dar nu ştiu exact ce, să asta... să îmi cer scuze. Deschid gura iar cuvintele nu îmi vin. Încerc să mă gândesc la cum să îmi cer scuze ca să pot fi iertat, dar gândurile mele mă duc spre faptul că trăiesc un sentiment de deja vu. Chiar la aniversarea mea de 4 ani( sau era 6? Nici nu mai ştiu, sunt bătrân în devenire acum îmi pot permite să uit chestii) am învăţat pentru prima dată să îmi cer scuze după ce am stropit-o pe cucoana Amanda Lanner Myuner pe rochia făcută la comandă. Ea nu se putea supara pe baieţelul ei favorit, dar mama tot mă forţase să îmi cer scuze şi să o pup după pe obraz. Am avut un sentiment foarte ciudat atunci când i-am atins aluniţa cu buzele, era ciudat pentru că deobicei ea mă pupa. Am retrăit acel sentiment luând-o în braţe
Pagina 169