Melania
— Georgi honey noi când mai castrăm câinele ala? Am
adus anestezice de la spital pentru el.
— Tocmai de aceea a venit domnul.
— Deci unde este câinele?
— În garaj.
M-am apropiat de garaj cu mari emoţii. Mă gandeam la
un doberman închis în garaj ca să nu muşte lumea, iar eu fiind
un străin pentru el eram din prima şi un hoţ demn de muşcat.
Mă puteam gândi la orice caine de rasă mare având în vedere
că oamenii aştea au nevoie de ajutor la castrarea lui. Înainte să
mă gândesc să deschid garajul am mai pus o întrebare.
— Şi cum îl cheamă?
— Maxi.
Am început să îl strig fluierând, câinele ma auzit şi a
început să latre. Ceva mi s-a părut dubios la lătratul lui, am
deschis uşa garajului şi am ramas surprins. Nu era nici de cum
un doberman ci un mic bichon alb. Latratul său era doar de
confuzie pentru că nu ştia cine îl strigă, dar în dată ce ma vazut
a devenit foarte prietenos. Nu ezita să mă lingă pe mâini,
Pagina
160