Melania
— Sunt convinsă că tu cunoşti pe cineva care ar face-o.
Îşi ridică degetul arătător spre mine, deschide gura dând
să mă cotrazică, dar se razgândeşte lasând degetul jos şi
închizând gura.
— De fapt chiar aş şti pe cineva.
Eram sub maşina unui client în atelierul de reparaţii a
primului şi cel mai oribil job pe care îl am. Mă gandeam ce am
de gând sa fac cu viaţa mea? Eram palid, cu cearcăne şi mă
simţeam mereu murdar indiferent de câte ori mă spalam pe
mâini. Trebuie să o apar pe Melania de mine însumi. O parte
din mine o doreşte enorm, iar alta vrea să mă oprească ştiind că
e greşit. Melania va creşte, se va căsători cu alesul inimii, iar
eu voi rămâne singur, bătrân cu ochii în soare. Asta se va
întâmpla dacă continui tot aşa. Fiind pierdut în aceste gânduri
aud o voce răguşită de bătrân morăcănos care mă strigă. Tresar
dând cu capul de pragul din fier al maşinii.
— Ah futu-i !
Ies de sub maşină şi îl vad pe şeful meu luând o poziţie de
defensivă, scund, dolofan, chel, cu o mustaţă albă întoarsă ca a
lui Hercule Poirot. 5
Pagina
125