Melania
Oftez lung şi dau drumul adevarului orice ar fi, nu are
rost să mint.
— Mama ta a murit într-un accident de maşină alături de
mama Melaniei.
Melania ieşise din camera ei şi eu din instinct întorc capul
spre scari, era acolo stând pe o treaptă privindu-ne cu ochi
blânzi pe mine şi pe Eva. Înclină capul într-o parte pregătindu-
se emoţional pentru reacţia Evei. Din furie s-a transformat în
tristeţe, suspină încercând să nu plângă.
— Nu, nu, nu, nu...
Cu fiecare ‘’nu’’ spus ea se topeşte ca o ceară de
lumânare pe jos. Lacrimile se scurgeau de pe obrazul ei pe
podea şi nu erau nişte lacrimi obişnuite, erau nişte lacrimi de
copil. Deşi Eva era acum o femeie în toată firea când era vorba
de mama ei ea încă era un copil.
— Nu mami, nu poate fi adevărat.
— Am încercat să te contactez ca să vi la înmormântare,
dar nu am dat de tine.
Începe să urle în disperare în timp ce plângea. Melania
aleargă pe scari spre ea şi o ia în braţe. Eu mă uitam blocat la
Pagina
102