căutarea unui model „ mai bun”, ci deschiderea către alte perspective și identificarea unor idei care pot fi valorificate în propriul context educațional.
Mai mult decât cursuri și mobilități- dincolo de cursuri, activități de formare și vizite în școli, experiența Erasmus + înseamnă și întâlnirea cu oameni care împărtășesc aceeași preocupare pentru educație. Fiecare mobilitate oferă ocazia de a descoperi perspective noi, de a schimba idei și de a înțelege că, indiferent de țară sau de sistemul educațional, provocările și aspirațiile profesorilor sunt adesea asemănătoare. Discuțiile, schimburile de experiență dintre participanți, observațiile făcute în școlile gazdă și dialogul cu profesioniști din alte culturi educaționale au contribuit la construirea unei experiențe care depășește dimensiunea strict profesională.
„ Ce aducem acasă?”- răspunsul se regăsește în ideile, metodele și perspectivele noi dobândite pe parcursul mobilităților. Participanții au revinit cu exemple de bune practici, cu strategii de lucru orientate spre cooperare și gestionarea conflictelor, cu activități dedicate dezvoltării competențelor socio-emoționale și, mai ales, cu o înțelegere mai profundă a rolului pe care relațiile și climatul educațional îl au în procesul de învățare.
Un proiect care se încheie, o experiență care continua- la 31 august 2026, cel de al cinciea proiect Erasmus + din cadrul consorțiului coordonat de CJRAE Vaslui ajunge la final, însă impactul său continuă în cele trei instituții partenere. Cunoștințele și experiențele dobândite în Sevilla și Malaga vor cconjtinua să fie valorificate prin activități de diseminare, ateliere de lucru, schimburi de de experiență între colegi și, mai ales, prin integrarea lor în activitatea de zi cu zi desfășurată alături de elevi.