Fii Erasmus, trăiește experiența! Ediția a V-a, 2026 | Page 15

De asemenea, au fost aprofundate concepte legate de educația pentru dezvoltare durabilă, prin integrarea principiilor de „ green education” și „ blue education”, fiind evidențiat rolul mediului înconjurător ca resursă educațională valoroasă. Activitățile desfășurate în aer liber și proiectele bazate pe știința participativă au contribuit la dezvoltarea responsabilității față de mediu și a spiritului civic. O activitate practică de investigație a presupus utilizarea aplicațiilor digitale și a instrumentelor de măsurare pentru colectarea și analiza datelor privind temperatura aerului în diferite zone urbane, demonstrând potențialul unor astfel de demersuri în dezvoltarea competențelor de colaborare, comunicare și explorare a mediului înconjurător. În cadrul cursului au fost abordate și metodele de învățare bazată pe investigație, dezvoltarea competențelor digitale, alfabetizarea în domeniul datelor și al inteligenței artificiale, precum și importanța incluziunii în educația STEM. Activitățile de investigare au stimulat gândirea critică și capacitatea de argumentare, prin formularea și verificarea unor ipoteze bazate pe observație și raționament.
Totodată, au fost analizate diferențele dintre abordările STEM, STEAM și STE( A) M, fiind evidențiat rolul tehnologiei în procesul educațional și în evaluarea competențelor. S-a acordat o atenție deosebită strategiilor de evaluare formativă și incluzivă, precum și posibilităților de integrare a inteligenței artificiale pentru oferirea unui feedback rapid și pentru personalizarea învățării în funcție de nevoile elevilor. În etapa finală, participanții au valorificat cunoștințele și competențele dobândite prin elaborarea unor scenarii didactice cu ajutorul instrumentului Novigado, activitate care a stimulat colaborarea, creativitatea și gândirea critică. Prezentarea și analiza acestor scenarii au constituit un important moment de reflecție asupra propriului parcurs de învățare și au oferit oportunitatea primirii unui feedback constructiv și a schimbului de bune practici între participanți.
Participarea la acest curs a răspuns în mod direct nevoilor noastre de dezvoltare profesională, contribuind semnificativ la consolidarea și extinderea competențelor pedagogice și digitale necesare adaptării la cerințele educației contemporane. Cursul ne-a oferit strategii moderne de predare centrate pe elev, metode eficiente de integrare a educației STEM și a tehnologiei în procesul didactic, precum și instrumente digitale care pot fi aplicate imediat în activitatea de la clasă. Am dobândit o înțelegere mai profundă a utilizării metodelor active, a proiectării lecțiilor centrate pe elev și a integrării eficiente a tehnologiei în procesul de predare-învățare-evaluare, aspecte care vor contribui la creșterea calității actului educațional. Totodată, participarea la curs a avut un impact important și asupra dezvoltării personale, favorizând îmbunătățirea abilităților de comunicare interculturală, colaborarea în contexte internaționale și creșterea încrederii în propriile competențe profesionale.
În concluzie, competențele și cunoștințele dobândite vor influența în mod direct activitatea noastră didactică, sprijinind crearea unui mediu educațional stimulativ, relevant și adaptat nevoilor elevilor. Totodată, acestea vor contribui la promovarea implicării active a elevilor și la dezvoltarea competențelor esențiale necesare în societatea secolului XXI.