Fii Erasmus, trăiește experiența! Ediția a V-a, 2026 | Page 115

Standul Liceului „ Ștefan Procopiu” Vaslui la faza națională a concursului „ Made for Europe” desfășurată la Deva în perioada 8-13 mai 2026.
Pentru realizarea broșurii am folosit și instrumente bazate pe inteligență artificială pentru generarea imaginilor care ilustrează fiecare joc. Deși la început părea o etapă simplă, am descoperit că obținerea imaginilor potrivite a necesitat multă răbdare. A fost nevoie să reformulăm de mai multe ori cerințele adresate aplicațiilor până când am obținut imagini care să se potrivească temei fiecărui Escape Room. Această experiență ne-a arătat că inteligența artificială este un instrument util, dar că rezultatele de calitate depind de creativitatea și implicarea utilizatorului.
Un alt moment important din primul meu an de liceu a fost participarea la mobilitatea de grup Erasmus + desfășurată la Istanbul, în perioada 2 – 6 martie 2026. Scopul general al acestei mobilități de grup a fost dezvoltarea competențelor cheie și a cetățeniei active în rândul elevilor prin promovarea dezvoltării durabile și a unui stil de viață sustenabil și asumarea unui comportament responsabil față de mediu și societate.
Timp de o săptămână am participat la activități organizate împreună cu elevii liceului İbrahim Turhan Anadolu Lisesi din Istanbul. Am lucrat în echipe mixte româno-turce, am discutat despre sistemele de educație din cele două țări, am participat la jocuri de cunoaștere și la activități interculturale și am descoperit mai multe despre cultura și tradițiile Turciei. În același timp, am continuat învățarea despre schimbările climatice, biodiversitate, comportamente sustenabile și turism responsabil prin prezentări interactive, dezbateri, hărți conceptuale, quiz-uri digitale și activități practice. Am discutat despre schimbările climatice, cauzele și efectele acestora, despre importanța protejării biodiversității și despre modul în care alegerile noastre de zi cu zi pot contribui la protejarea mediului.
Am lucrat în echipe internaționale, am realizat hărți conceptuale, am participat la dezbateri și quiz-uri interactive și am analizat diferite situații în care a trebuit să alegem cele mai sustenabile soluții.
Mobilitatea nu a însemnat și oportunitatea de a învăța direct din locurile pe care le-am vizitat. Turul principalelor obiective istorice din Istanbul și vizita la Istanbul Aquarium m-au ajutat să înțeleg mai bine importanța patrimoniului cultural, a protejării biodiversității și a dezvoltării durabile. La finalul fiecărei zile am reflectat asupra experiențelor trăite și a competențelor pe care le-am dezvoltat, iar după întoarcerea în țară am participat la diverse activități de diseminare și valorizare a experienței.