3. MOTIVAREA „ANGAJAȚILOR” FIRMEI
Metoda de simulare prin firma de exercițiu o consider a fi deosebit de atrăgătoare, atât
pentru elevi, cât și pentru mine, ca profesor coordonator, probabil și din cauza faptului că înainte
de a-mi începe cariera ca dascăl, mi-am desfășurat activitatea în domeniul economic și doresc să
indic „calea” celor care încă nu au urmat-o încă. Din acest motiv, în fiecare an școlar folosesc
diferite metode prin care să provoc elevii să se implice cu dăruire și entuziasm în această activitate.
Prezint mai jos câteva modalități practice prin care am reușit să motivez elevii să se implice la firma
de exercițiu.
1. Organizarea activității și repartizarea sarcinilor
Consider că un lucru bine început este bine făcut.
Astfel, la prima oră de laborator – firmă de exercițiu leam vorbit elevilor despre importanța învățării prin
simularea unei firme, în carieră, mai ales, în domeniul
economic, dar și în alte domenii de activitate. Am relatat
experiența câtorva absolvenți ale căror succese în
carieră s-au datorat, în mare parte, implicării la firma de
exercițiu. Au fost prezentate imagini cu activitățile
realizate de către absolvenți, la firmele de exercițiu,
pentru ca elevii să înțeleagă ce se așteaptă de la ei. După
primele ore, am observat entuziasmul elevilor și dorința
de a se implica în aceste activități (pe parcursul timpului acest entuziasm a mai scăzut la unii dintre
ei, mai ales în perioadele în care aveau mult de muncit).
La interviul de angajare – eveniment cu caracter festiv pentru firmă – am lansat invitații
oficiale pentru absolvenții din anul respectiv care s-au remarcat la firma de exercițiu, să participe în
calitate de evaluatori. A fost o plăcere deosebită să ne reîntâlnim, în acest cadru și un prilej de a
motiva elevii aflați la început de drum.
După realizarea interviului de angajare și realizarea organigramei firmei (eu i-am învățat pe
toți elevi să realizeze o organigramă în format electronic), am repartizat sarcinile de lucru tuturor
compartimentelor, în felul următor: au fost listate toate cerințele pentru dosarul „Marca de
calitate”, de pe pagina ROCT, au fost decupate, astfel încât să fie notate în ordine cerințele pentru
fiecare compartiment. Aceste cerințe au fost introduse în dosare goale cu șină și predate șefului
fiecărui compartiment. Astfel au fost stabilite sarcinile pentru fiecare compartiment. De asemenea
am repartizat și sarcini suplimentare pentru compartimentele ”Achiziții și vânzări” ”Informatică” și
”Marketing”, legate de promovarea firmei.
Cu ocazia rotației posturilor, responsabilitățile elevilor au fost schimbate și dosarele
transferate altor elevi.
2. Prezentarea activităților realizate.
Periodic, au fost realizate fotografii cu lucrările realizate de fiecare elev, la terminarea unor
lucrări. Aceste fotografii au fost folosite nu numai la prezentarea firmei, dar și înainte de rotația
posturilor, când fiecare elev a prezentat în fața colectivului, aceste poze, precum și documentele
realizate de el până în acel moment. De asemenea, s-a realizat o prezentare cu muzică, a activității
realizate în perioada precedentă, în care au fost introduse aceste folografii. Astfel elevii se pot
bucura de realizările lor, iar cei care urmează să preia posturile sunt introduși în activitatea
următoare.
4