patrimoniului
EDUCAŢIE DE CALITATE, UN PAS SPRE ANTREPRENORIAT EDIŢIA I
- Venituri( V) = Cheltuieli( Ch) ± Rezultat financiar( R)- ecuaţia de echilibru intern al
Sintetizând, se poate spune că, la nivelul contabilităţii, pentru urmărirea patrimoniului, se apelează la structurile de activ, pasiv, consumuri, cheltuieli, venituri, rezultate.
Organizarea evidenţei contabile este pusă în sarcina conducătorului întreprinderii., care este responsabil de întocmirea corectă a rapoartelor, ţinerea evidenţei contabile. Înainte de stabilirea unui sistem de evidenţă financiară a afacerii nou iniţiate, întreprinzatorul trebuie să cunoască şi să aleagă metoda de înregistrare pe care o consideră cea mai potrivită pentru afacerea sa.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, toţi întreprinzătorii sunt obligaţi să ţină evidenţa contabilă, cu excepţia titularului patentei de întreprinzător, deoarece asupra sa nu se extind cerinţele privind prezentarea dărilor de seamă financiare şi statistice, ţinerea evidenţei contabile şi financiare, efectuarea operaţiunilor de casă şi de decontare.
Sistemul contabil ţinut de întreprinzător poate fi:- Sistemul contabil în partidă simplă, care prevede reflectarea unilaterală a faptelor economice, utilizând înregistrarea în partidă simplă conform metodei,, intrare – ieşire”.
- Sistemul contabil în partidă dublă, care poate fi simplificat sau complet. Sistemul contabil simplificat în partidă dublă prevede reflectarea faptelor economice în baza dublei înregistrări, cu aplicarea variantelor simplificate ale planului de conturi contabile, registrelor contabile şi rapoartelor financiare. Sistemul contabil complet în partidă dublă prevede reflectarea faptelor economice în baza dublei înregistrări, cu aplicarea planului de conturi contabile, registrelor contabile şi rapoartelor financiare.
Legea contabilităţii instituie anumite criterii în funcţie de care se stabileşte sistemul contabil în conformitate cu care trebuie să se ţină evidenţa contabilă. Ţinerea corectă a evidenţei contabile este o sarcină obligatorie, iar în cazul în care întreprinzătorul nu are cunoştinţe în domeniu, sunt binevenite serviciile unui profesionist.
Evidenţa contabilă în partidă simplă nu presupune prezentarea rapoartelor financiare; acest tip de evidenţă este ţinut de întreprinzătorii individuali, de societăţile comerciale şi cooperatiste, care prin lege nu sunt obligate să ţină evidenţa contabilă în partidă dublă.
Întreprinzătorii vor ţine acest tip de evidenţă contabilă dacă nu vor depăşi limitele a două dintre următoarele trei criterii pentru perioada de gestiune precedentă:- totalul veniturilor din vânzări reprezintă cel mult 3 milioane de lei;
- valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung este de cel mult 1 milion de lei;
104