DIAGNOZA DEFECTELOR. 2012 | Page 9

Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor Introducere semnificative în spaţiu şi timp, precum şi printr-o serie de praguri şi limitări I/O. Necesitatea cercetării este impusă însăși de evoluţia rapidă a tehnologiei informaţiei, care conduce la inaugurarea de noi metode de organizare a infrastructurii hardware, a aplicaţiilor, precum şi la noi modalităţi de efectuare a operaţiilor, indiferent de complexitatea lor. Prin prezenta lucrare, ne adresăm comunităţii specialiştilor din domeniul diagnozei şi din domeniul sistemelor virtualizate, cărora ne propunem să le oferim noi metode prin care incidentele din interiorul infrastructurii să fie gestionate rapid. În cazul diagnozei defectelor, schimbarea modelului de la o orientare centrată pe defect la una bazată pe urme constituie un avantaj pentru sistemul de diagnoză. Acesta devine funcţional din primul moment, nefiind necesară inserarea întregii cazuistici cu privire la contextul activităţii urmei, deoarece aceasta se completează pe parcursul desfăşurării proceselor, iar în cazul apariţiei defectelor necunoscute, care nu prezintă o rezolvare imediată, problema este lăsată în discuţie sau spre analiză/rezolvare comunităţii specialiştilor din domeniu. Cu toate acestea, sistemele complexe moderne conduc la noi provocări pentru inginerii de sistem în înţelegerea şi depanarea posibilelor probleme ce apar, mai ales dacă acestea implică anumite modificări ale parametrilor funcţionali. Obiectivele cercetării Prezenta lucrare îşi propune ca, pe fundamentul unei elaborări teoretice, să pună bazele unei metodologii care are drept scop funcţionarea în parametri optimi ai unui sistem, indiferent de problemele care apar pe durata funcţionării lui. În domeniul diagnozei defectelor urmărim elaborarea unui sistem de asistare a diagnosticianului uman (SADU) care să ofere soluţii pentru administrarea şi gestionarea sistemelor în vederea creşterii eficienţei, siguranţei în funcţionare şi exploatare, având totodată capacitatea de a semnaliză şi eventual interveni în cazul în care anumite echipamentele IT nu funcţionează conform specificaţiilor. Totodată, virtualizarea infrastructurii implică noi provocări în ceea ce priveşte alocarea dinamică şi echilibrarea încărcării resurselor hardware disponibile din infrastructură, de aceea, vizând cel mai important aspect al măsurii funcţionalităţii unui sistem, care este dat de 2