Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor
Diagnoza defectelor
variabile, o discrepanţă serioasă indicând prezenţa unei
anomalii la cel puţin un senzor;
analiza frecvenţei măsurătorilor asupra sistemului: anomalia
este indicată de orice deviaţie a spectrului tipic de frecvenţe a
anumitor măsurători în condiţii de lucru normale;
verificarea limitelor: măsurătorile efectuate asupra instalaţiei
sunt comparate cu limite cunoscute apriori, depăşirea acestora
indicând o situaţie de anomalie;
2) metode ce folosesc un model al procesului. Aceste metode se
bazează pe un model al procesului, exploatându-se conceptul de
redundanţă analitică. În acest caz, măsurătorile de la senzori sunt
comparate cu valorile obţinute analitic, pe baza modelului matematic
şi a măsurătorilor actuale, diferenţele rezultate numindu-se reziduuri.
Figura 2. 2. Schema principială a diagnozei anomaliilor bazată pe model
(Frank, P.M., 1992; Frank, P.M., 1994; Isermann R. and Balle P.,
1997) consideră esenţiale următoarele etape pentru realizarea diagnozei
anomaliilor pe baza modelului asociat procesului (Figura 2. 2):
generarea reziduurilor (simptomelor): realizează generarea unor
semnale sau simptome care reflectă anomaliile;
evaluarea reziduurilor (clasificarea anomaliei): apelează la o
logică de luare a deciziei în ceea ce priveşte momentul apariţiei
anomaliei şi a localizării acelei anomalii;
analiza anomaliei: determină tipul anomaliei, dimensiunea acesteia
şi cauza care a provocat-o.
Primele două etape sunt realizate de către subsistemul de detecţie şi
localizare a anomaliei care pentru a putea detecta şi localiza anomaliile
incipiente trebuie să fie senzitiv în raport cu anomaliile şi, totodată,
trebuie să fie robust în raport cu intrările necunoscute în sistem cu
scopul de a evita (sau reduce) alarmele false.
10