DIAGNOZA DEFECTELOR. 2012 | Page 117

Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor Concluzii SADU permite utilizatorilor să beneficieze de urmele provenite de la alţi utilizatori. În acest caz, sistemul de raţionament mixt lasă posibilitatea utilizatorului să aleagă modalitatea de perfecţionare a măsurii, de a adopta alta, sau de continuare a ciclului cu alte tipuri de cunoştinţe (de adaptare sau de context) dacă problema pare să aibă o rezolvare bună. De asemenea, el poate decide, dacă opreşte procesul aici sau îl continuă. Capitolul Abordări aproximative privind alocarea şi încărcarea resurselor pentru SADU argumentează necesitatea utilizării unei noi abordări unde propunem, pe lângă o modalitate de atenţionare şi notificare a stării funcţionale, o nouă modalitate de echilibrare şi un procedeu de alocare dinamică a unei resurse suplimentare disponibile în cazul în care sistemul ar putea intra în colaps. Această abordare privind reutilizarea resurselor disponibile prin echilibrarea încărcării conduce la o creştere a randamentului utilizării lor concomitent cu creşterea fiabilităţii sistemului şi implicit la o mai bună gestionare a cererilor clienţilor. Acest proces, bazat pe eficienţă şi echilibrarea utilizării resurselor disponibile conferă un acces mai facil la resursele neocupate nu doar pentru un procent din clienţi ci pentru toţi. Această modalitate de abordare responsabilă a resurselor sistemului, a managementului resurselor şi proceselor proiectate pentru nimic altceva decât pentru o funcţionalitate în cel mai eficient şi inteligent mod posibil poate fi definită ca o „funcţionalitate bazată pe resurse”. Ca o consecinţă a elementelor de noutate aduse de prezenta lucrare au rezultat, în mod logic, contribuţii specifice în domeniu, sistematizate în cele ce urmează: 4.2. Contribuţii 1. Dezvoltarea unui sistem de asistare a diagnosticianului uman a) Contribuţia importantă adusă de SADU provine din faptul că sistemul de diagnoză este funcţional din primul moment, fără a necesita întreaga cazuistică inserată legată de contextul activităţii urmei, deoarece aceasta se completează pe parcursul desfăşurării proceselor, iar în cazul apariţiei defectelor necunoscute, fără rezolvare imediată, problema este lăsată în discuţie/analiză pentru rezolvare comunităţii specialiştilor din domeniu (secţiunea 2.6). 110