Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor
Abordări aproximative privind alocarea şi încărcarea resurselor pentru SADU
Distribuţia, în cazul în care alegem o notificare a stării funcţionale
cu ajutorul unui cod al culorilor, este diferită de cea a sistemului de
notare (r=10). Totuşi graficul prezintă o deplasare spre modul de
funcţionare bun, cu un maxim funcţional către starea corespunzătoare
culorii galben (peste 35% din rezultatele simulării), din aprecierea stării
funcţionale.
Semnalizarea necesarului de resursă
Datorită posibilităţii realocării hiperplanelor într-un mod dinamic în
funcţie de încărcarea şi numărul resurselor de care dispune sistemul,
ţinând cont de ponderea pe care o au resursele în momentul apariţiei
stării de colaps, modelul indică într-un mod automat necesarul de
resurse cu care trebuie suplimentat sistemul pentru rezolvarea problemei.
Modelul matematic, datorită abordării cantitative, realocă resursele
într-un mod automat în vederea asigurării unei distribuţii cât mai
uniforme a încărcării lor, iar în cazul în care sunt insuficiente, pentru a
preintâmpina o viitoare stare de nefuncţionalitate notifică necesarul de
resursă cu care trebuie suplimentat sistemul (Figura 3. 15).
Figura 3. 15 Semnalizare suplimentare resurse
Din simulare rezultă clar ca sistemul tinde către o funcţionalitate
bună, unde resursele disponibile sunt alocate în mod corespunzător,
funcţie de încărcarea pe care o are sistemul. În cazul unei avalanşe de
cereri sosite în sistem, funcţie de resursele disponibile, modelul
semnalizează starea de nefuncţionalitate şi implicit necesarul de resurse
suplimentare care trebuiesc adăugate în sistem pentru a asigura o
distribuire uniformă a încărcării. Astfel, modelul înlătură automat starea
105