Datină și port străbun | Page 55

II.5. Proiect tematic ”Datini străbune”, Prof. Medan Ana Carolina, Grădinița cu program prelungit Veseliei, Loc. Gherla, jud. Cluj TEMA DE STUDIU: „Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim”? TEMA PROIECTULUI: „Datini străbune” Nivel I - grupa mijlocie --- Durata: 2 săptămâni Subteme: „Datini şi obiceiuri străbune” ,,Aşteptăm pe Moş Crăciun!” ARGUMENT Aplecându-ne cu dragoste spre trecutul nostru, gândindu-ne cu respect la originea poporului român născut creştin, trebuie să ne păstrăm cu sfinţenie obiceiurile păstrate din vremuri de demult, ca nişte adevăraţi români. Să-i învăţăm pe copii să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în care s-au născut, să-i învăţăm să iubească meleagurile natale, portul romanesc şi pe români. Să facem în aşa fel încât să ducem mai departe aceste tradiţii care parcă pe an ce trec îşi pierd din farmecul şi mireasma lor. OBIECTIVELE PROIECTULUI: Formarea virtuţilor creştine şi utilizarea comportamentului moral religios; dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a unor datini şi obiceiuri creştineşti specifice Sărbătorii Crăciunului Stimularea interesului părinţilor copiilor prin implicarea directă şi indirectă în aceste activităţi. OBIECTIVE OPERAŢIONALE: să afle câteva aspecte legate de sărbătoarea Crăciunului(naşterea şi viaţa lui Iisus pe Pământ); să înţeleagă semnificaţia datinilor: colindatul, sosirea lui Moş Crăciun, împodobirea bradului, sorcova; să se implice în acţiuni caritabile; să colinde şi să dăruiască celor dragi o jucărie sau o bomboană; să exprime idei, impresii, sentimente; să efectueze operaţii de ordonare în perechi; să descrie verbal obiecte, fenomene, procese din mediul înconjurător folosind surse de informare diverse; să obţină efecte plastice, forme spontane şi elaborate prin tehnici specifice picturii; să intoneze cântece pentru copii şi colinde; să-şi formeze deprinderi motrice de bază; să execute dansuri euritmice şi populare; să trăiască în relaţiile cu cei din jur stări afective pozitive, manifestând prietenie, toleranţă, armonie, concomitent cu pregătirea unei atmosfere de sărbătoare, învăţarea autocontrolului; să trăiască bucuria de a lucra/colinda împreună; RESURSE: Umane: copii, educatoare, părinţi, bunici, preot, colindătorii, bibliotecari. Materiale: planşe, albume, cărţi, reviste de specialitate, costume populare, felicitări de Crăciun, reviste şi pliante cu imagini de Crăciun, cărţi cu poezii şi povestiri despre Crăciun, brad, beteală, globuri, ornamente de Crăciun, cartoane colorate, hârtie creponată, hârtie glasată, cariocă, creioane colorate, acuarele, pensule, planşete, plastelină, staniol, costume pentru dansul fulgilor şi oamenilor de zăpadă, casetofon şi CD-uri, aparat foto. De timp: două săptămâni METODE:Observarea spontană şi dirijată, jocul, explicaţia, demonstraţia, povestirea, problematizarea, exerciţiul, convorbirea euristică, învăţarea în grupuri mici, munca pe echipe, turul galeriei, schimbă perechea, ; CENTRUL TEMATIC: Va fi amenajat la intrarea în grupă. Aici se vor aranja imagini specifice Sărbătorilor de iarnă, materiale care să ilustreze diferite obiceiuri (capra, sorcova, pluguşorul, etc.) cu scopul de a stârni curiozitatea copiilor, un brad care se va împodobi şi orna cu podoabe realizate de copii. Pe parcursul derulării proiectului, centrul tematic se va îmbogăţi cu 55