seara cu ,,Balul grâului” organizat la sala Forum din oraș.
Prin amploarea pe care o instituie ca sărbătoare agrară a întregii comunități la sfârșitul unei munci
capitale pentru soarta acesteia, Praznicul de pită nouă ocupă pentru pecicani un loc de frunte, o sărbătoare
demnă de a fi păstrată și perpetuată pentru generațiile viitoare.
Iubitoare a tradițiilor populare românești, legate nemijlocit de credința în Dumnezeu, organizăm și
desfășurăm cu copiii serbări, în cadrul cărora prezentăm datini și obiceiuri de Florii, de Paști, de Sfântul
Nicolae, de Crăciun, de Ziua Înălțării Sfintei Cruci, în 14 septembrie, când sărbătorim an de an, Ziua Grădiniței.
În spiritul respectului față de aceste sărbători, adaptăm și Praznicul de pită nouă, particularităților de vârstă ale
preșcolarilor, pe care îl prezentăm părinților sub forma unor reușite serbări. Copiii sunt îmbrăcați în portul
nostru popular, pentru care le cultivăm respectul și dorința de a-l purta cu mândrie, fetele au coșuri cu colăcei și
o sticlă cu apă, acoperite cu ștergare țesute cu trudă la război, iar băieții au coase și furci de lemn, pentru fân.
Băieții intră pe scenă și strigă: ,,Foaie verde mărgărit/Haideți, băieți, la cosit!” Se așează în linie dreaptă și
simulează cositul grâului, oprindu-se din când în când, să-și mai șteargă ,,transpirația”, urmare a muncii grele
de la țară. În urma celor care ,,cosesc” de zor, vin băieții cu greble, pentru ,,a aduna” grâul cosit. Totul se
desfășoară pe acordurile unei piese doinite, interpretată de orchestra ansamblului pecican ,,Păstrătorii tradiției”.
,,Obosiți” după atâta muncă, băieții se opresc și mai ,,stau de vorbă”: ,,Măi, feciori, am pornit cu coasa-n
luncă/Vreme lungă, să ne-ajungă/Nimeni să nu ne-ntreacă,/Fiindcă munca ne e dragă!”, un băiețel mai arțăgos
intră-n vorbă: ,,Ce te tot lauzi, băiete,/Că ești cu ochii la fete!/Crezi că noi nu știm cosi,/Hai să-i arătăm, flăcăi!”
Demonstrativ, mai ,,cosesc” câteva ,,brazde”, apoi răspund provocării cu mândrie: ,,Vezi că și noi știm
cosi/Nu-i rușine a munci,/Iar omul muncitor/De pâine nu duce dor!” Desigur, cineva trebuie să aplaneze
conflictul și spune: ,,Lăsați cearta, măi flăcăi/Și la muncă fiți atenți!/Iar după ce-om termina/Ca la Pecica vom
juca!”, intervine alt băiețel: ,,Acum să ne odihnim/Vreme e să și cosim/Că la munca câmpului/Noi suntem tot
cei dintâi!” Fetele, care sosesc cu coșurile pline de merinde, atrag privirile harnicilor truditori ai gliei, iar un
băiat îi atenționează pe toți: ,,Ia uitați-vă, feciori,/La costumele cu flori,/La fetele cele frumoase,/La coșurile cu
bucate gustoase!” Iată și replica fetelor: ,,Bine v-am găsit, flăcăilor!/Am adus pâine albă și pufoasă/Din grâul de
aur scoasă!/Praznicul de pită nouă/Să ne fie bucurie și nouă!”
Se așează cu toții în jurul coșurilor cu miresme îmbietoare. Fetele întind prosoapele înflorate și așează
pe ele cu măiestrie felii de pâine, colăcei, sticle cu apă. În timp ce copiii se ospătează, doina continuă să curgă,
asemenea unei ape line…din când în când, atmosfera patriarhală este întregită de versuri: ,,Gustați pâine
românească/Cine-o gustă să trăiască/Să nu mai îmbătrânească!” sau ,,Drag îmi e bădița harnic/Ce știe munci cu
spor/El e primul pe ogoare/Și e-n fruntea tuturor!” sau ,,Ia mai terminați cu vorba/Să-ncheiem și cu
mâncarea/Că acuși o fi-nserate/Și-om rămâne nejucate!” Nevoia de mișcare își spune cuvântul, pentru că apare
încă un îndemn: ,,Foaie verde, busuioc,/Haideți voi, flăcăi, la joc/Să jucăm și să cântăm/Cu toți să ne bucurăm!”
Asemeni obiceiului păstrat și prezentat de adulți și copiii încheie claca, adunând resturile în coșuri și
pregătindu-se de joc, care nu este altul decât ,,localul”, binecunoscut pecicanilor. Cele trei piese muzicale
componente sunt interpretate, evident, tot de către orchestra Casei de cultură. Totul se încheie într-o atmosferă
de veselie și bună-dispoziție.
De menționat că atât versurile, cât și coregrafia sunt creația noastră, a educatoarelor grupei, după
modelul Praznicului de pită nouă sărbătorit de cei mari.
Iată cum, de la vârste fragede, putem să-i educăm pe micii noștri elevi, în spiritul român-ortodox al
dragostei de neam și țară, de respect pentru sfânta muncă de la țară, acolo unde ,,s-a născut veșnicia…”
Iată-i pe păstrătorii de tradiții:
26