Împărăţia cerurilor nu vine in chip văzut
efectele sunetelor și luminii le corespunde facultatea de a distinge toate lucrurile din lume în funcție de formele lor caracteristice; mirosului și percepției binelui și răului le corespunde percepția adevărului și a minciunii; în sfârșit, conștiinței vieții naturale îi corespunde sentimentul iubirii.
Așa cum hrana corpului este condiționată de toate simțurile acestuia, la fel se petrec lucrurile și în cazul sufletului, dar și în cel al spiritului. Dacă hrana primită nu este bună în ansamblul ei, ea intoxică totul, care devine astfel condamnabil. În schimb, dacă hrana este bună în ansamblul ei, totul devine bun și acceptabil. Acestea sunt raporturile naturale dintre corp, suflet și spirit. Totul depinde de hrană, respectiv dacă aceasta este bună sau rea.
Tot ce aparține acestei lumi este rău pentru spirit, întrucât îl atrage pe acesta către lumea materială, or Eu am smuls acest spirit din închisoarea sa și din noaptea( care echivalează cu moartea) în care a zăcut până acum în sânul materiei și l-am depus în inima sufletului tocmai pentru ca el să revină la viață și să se purifice de tot ceea ce este senzorial și natural, respectiv material și corporal, devenind astfel în sfârșit capabil să primească în sine viața Mea.
Dacă hrana pe care o primește spiritul este rea, el redevine temporal, atașat de bunurile lumești, senzual și în cele din urmă material, deci la fel de inert cum era înainte de nașterea omului. În mod natural, sufletul și corpul său urmează tendința spiritului, devenind la fel de inerte ca și acesta. Dimpotrivă, dacă hrana primită de spirit este bună, constând în revelarea voinței Mele și în intervenția Mântuirii sau Iubirii Mele transformată într-o credință vie, în inima spiritului se formează o nouă bulă micuță, în care este introdusă o scânteie pură din Iubirea Mea. Această nouă naștere a sfințeniei omului urmează apoi aceeași cale ca și cea urmată de suflet, iar mai târziu de spirit. Când această scânteie ajunge la realizare( maturitate), această iubire sfântă sfărâmă învelișul său exterior și se scurge— precum sângele fizic sau precum substanțele mai subtile ale sufletului— către toate organele spiritului. Această stare este numită RENAȘTERE, iar mica bulă este numită NAȘTEREA UNITĂȚII.
Ascultați-Mă în continuare: în momentul concepției fizice( mai ales dacă aceasta este rezultatul unei satisfacții animalice și păcătoase), o multitudine de mici bule ale iubirii venite din infern sunt introduse în regiunea vintrei și a părților sexuale. Aceste mici bule vor germina mai târziu odată cu Iubirea Mea. La fel ca florile care apar primăvara sub influența căldurii soarelui natural, aceste mici bule venite din infern germinează sub influența căldurii Soarelui Meu Spiritual. Aceasta este originea tuturor tentațiilor, căci fiecare din aceste ființe născute din infern va încerca apoi în permanență să intervină în viața sufletului. Dacă omul nu se opune cu vigoare și cu toată voința— ajutat de Iubirea divină care tocmai s-a născut în el— acestor mici bestii feroce, acestea se vor aciui ca niște polipi exact în locurile în care seva spiritului se scurge către suflet, împiedicându-l astfel pe acesta din urmă să se bucure de viața spiritului său, și implicit de Iubirea divină. Când spiritul își dă seama că nu se mai poate dilata pentru a primi plenitudinea noii vieți de la Dumnezeu, el se retrage din nou în mica sa bulă tăcută, iar Iubirea Mea— care reprezintă Divinitatea din om— se retrage încă și mai mult. Dacă omul lasă să se deruleze în el acest proces, el devine tributar naturii exterioare și se pierde singur, căzând pradă senzualității sale. De altfel, el nici nu-și dă seama de acest lucru, căci micile bestii feroce, care inițial s-au manifestat într-o manieră amăgitoare, aparent pozitivă, corup în mod progresiv simțurile omului, până când le devin prizoniere, astfel încât omul nu-și mai dă seama de nimic spiritual, nu mai aude nimic spiritual, nu mai vede, nu mai gustă și nu mai înțelege nimic din domeniul spiritului.
Suferința sufletului devine atroce, așa cum acesta nu a mai experimentat vreodată, dar ea poate înceta dacă omul se întoarce la Dumnezeu prin rugăciune( îndeosebi rugăciunea Tatăl nostru), prin post și prin citirea Scripturilor, care vor avea ca efect generarea unei stări de nostalgie și a dorinței de a scăpa de această suferință.
146