Precum S-a suit, așa și vine, cu norii vine
O, ucenicilor, o, apostolii Mei cei de atunci! Sunteți cu Mine, Învățătorul vostru; suntem cu cei mai mici ai timpului Domnului. Ei lucrează cu cerul ca și voi, și Mă aduc din cer pe pământ, căci prin credința lor am venit iar, și cuvântez ca și acum două mii de ani, și învăț noroadele să stea întru venirea Mea, și mulți se vor așeza să stea întru venirea Mea. Amin, amin, amin. Cuvântați cuvânt de bucurie și de nădejde peste cei mai mici. Ei sunt credincioși venirii Mele între zeci de mii de sfinți, că așa vin Eu când vin, căci am suită cerească, și cu ea vin când vin. Amin.
– O, Învățătorule, norul cel alb ne învăluie pe toți, și stăm pe nor alb și grăim cu Tine, Doamne, ca și atunci când chipul Tău s-a schimbat în slavă pe munte, și îmbrăcămintea Ta s- a înălbit ca lumina. O, Doamne, oamenii vor să ne scoată afară din Scripturi, ca să nu mai fim cuvântul Scripturilor Tale cele adevărate. Dar noi suntem între cei doisprezece și am lăsat cărți în Scripturi pentru cei credincioși Ție, Doamne, că Tu ai lăsat peste noi pe Duhul Sfânt, și cărțile noastre sunt pecetluite cu Duhul Tău Cel Sfânt, dar oamenii vor să ne scoată din Scripturi. Scripturile sunt cartea Ta cea de atunci, în care ne-am scris și noi spre credința oamenilor, că Ți-am fost martori lucrării Tale cea mai presus de fire, Doamne Învățătorule. Moise și Ilie, și noi, cei trei apostoli ai Tăi, Petru, Iacob și Ioan, am auzit glasul Tatălui în muntele slavei, cum că Tu ești Fiul Său Cel iubit, și toți mărturisim despre ziua aceea, și din cer mărturisim, iar dintre noi apostolul dragostei grăiește peste biserici. Amin. Căci așa i-a spus Duhul Tău: « Tu trebuie să proorocești încă o dată la popoare și la neamuri și la mulți împărați ». Amin, amin, amin.
Eu, Ioan apostolul, am fost în ostrovul Patmos pentru mărturia lui Iisus Hristos și pentru cuvântul lui Dumnezeu. Am fost răpit în duhul în zi de duminică și am auzit în urma mea glas mare, ca de trâmbiță, care zicea: « Ceea ce vezi, scrie în carte și trimite celor șapte biserici!». Am văzut slava Lui, și El mi-a zis: « Nu te teme, Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel ce sunt viu. Am fost mort, și iată, sunt viu în veci și am cheile morții și ale iadului. Scrie acum cele ce ai văzut și cele ce au să fie după acestea ». Iisus Hristos mi-a grăit, și eu am scris cuvântul lui Dumnezeu despre cele ce trebuiau să fie, și apoi El a mărturisit zicând: « De va mai pune cineva la cuvintele acestei proorocii, Dumnezeu va pune asupra aceluia pedepsele care sunt scrise în cartea aceasta, iar de va scoate cineva din cuvintele acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieții și din cetatea cea sfântă despre care scrie în cartea aceasta ».
O, oamenilor credincioși și necredincioși, îndoielnici și neîndoielnici, numai eu am avut numele de Ioan între cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, dar cartea aceasta care stă la capătul cel din urmă al Scripturilor este descoperirea lui Iisus Hristos, pe care i-a dato Dumnezeu ca să arate robilor Săi credincioși cele ce trebuiau să se petreacă în curând. El a trimis pe îngerul Său să mi-o destăinuiască, iar eu am mărturisit bisericilor cuvântul lui Dumnezeu și mărturisirea lui Iisus Hristos.
O, fii ai oamenilor, dacă Iisus Hristos nu vorbea despre cartea aceasta și de cel ce ar scoate sau ar pune la cartea aceasta, era de mult acoperită această proorocie, dar cuvintele ei au tărie neclătinată, căci Duhul lui Hristos a spus: « Mergi și ia cartea cea deschisă din mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ; ia-o și mănânc-o, că tu trebuie să proorocești încă o dată peste pământ și să-i însemnezi pe cei ce se închină Mie, iar pe ceilalți să-i scoți din măsurătoarea Mea, căci sunt păgâni, și Eu voi scoate partea lor din pomul vieții și din cetatea cea sfântă despre care scrie în cartea aceasta ».
O, fii ai oamenilor, Cuvântul lui Dumnezeu a venit pe pământ și Și-a făcut cetate sfântă, zidită din cei credincioși venirii Lui, și Domnul este slava ei și lumina ei, și în ea
14