Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii | Page 13

Precum S-a suit, așa și vine, cu norii vine
numaidecât M-am lăsat învăluit în nor, suindu-Mă de la ei la cer. Dacă Dumnezeu ar fi mereu văzut de oameni, oamenii ar vorbi cele pământești cu Domnul, așa cum era și atunci, dar Eu M-am ascuns în nor, și grăiesc peste oameni, și Mă ascund în om, și grăiesc acoperit peste cei credincioși care iau învățătură de la Dumnezeu.
Fiilor, Duhul Sfânt al Tatălui este în Mine, și Duhul Sfânt din Mine este în voi, și Eu sunt Duh Sfânt în voi. Amin, amin, amin. Fiilor, M-am înălțat ca să fiu Duh Sfânt peste pământ, căci trupul Meu era smerit între oameni, era fără slavă, fiindcă Dumnezeu nu voiește slavă de la oameni, ci voiește dragoste de la oameni, dragoste ca a lui Dumnezeu. Amin. Iată, taină grăiesc vouă: precum M-am înălțat, tot așa și vin, și vin cu norii. Amin, amin, amin. Trupul Meu este acoperit în nor, dar cuvântul Meu este Duhul Sfânt al Tatălui, căci Eu sunt Cuvântul Tatălui Savaot. Amin.
Era o zi frumoasă și senină, era adiere de vânt și era pacea Mea peste ucenicii Mei în ziua când M-am adunat cu ei pe muntele Eleonului, iar norul alb cobora de sus în jos, și Eu M- am lăsat cuprins de nor și M-am făcut tainic și Mi-am slăvit dumnezeirea și am coborât Duh Sfânt din trupul Meu peste ucenicii Mei după zece zile de la înălțarea Mea dintre ei. Ei nu s-au depărtat de Ierusalim, precum nici Eu nu M-am depărtat de locul păcii Mele, locul unde Eu l- am împăcat pe om cu Tatăl, locul în care Eu M-am jertfit pentru omul cel zidit de Dumnezeu, și apoi M-am împărțit la tot pământul prin ucenicii Mei, care M-au mărturisit tuturor, de atunci și până la voi, fii ai venirii Mele. Și iată, Eu am venit, și lumea nu este cu Mine și nu veghează întru venirea Mea, dar Eu vin cu norii și din nor cuvântez peste grădinița cuvântului Meu, și norii se vor da la o parte și oamenii Mă vor vedea, așa cum M-au văzut cei ce se uitau la norul care M-a învăluit. Se va trage cerul în lături, se va trage norul în lături, și voi rămâne văzut de ochii oamenilor care nu Mă așteaptă să vin. Fericit este omul cel ce cu duhul său Mă vede, că acela M-a primit cu Duhul Meu Cel Sfânt în el. Elisei proorocul Mă avea în el și Mă vedea cu duhul său, dar sluga lui nu Mă vedea. Și Elisei Mi-a spus să dau cerul în lături și să vadă sluga sa pe Dumnezeu în oștire cerească, și ochii trupești ai slugii lui Elisei au văzut izbăvirea de la Domnul, izbăvirea lui Elisei proorocul. Cel ce Mă vede cu ochii trupului, nu rămâne viu, nu rămâne cu Domnul și cu dreptatea Domnului. De aceea M-am ascuns în cele ce nu se văd, căci fericit este omul credincios, care vede prin ochii duhului.
O, fiilor scumpi, ce taină mare este înălțarea Mea la cer! Eu sunt în mijlocul vostru mereu, și sunt tainic, și sunt, dar să fiu, fiilor. Acolo unde sunteți voi, să fiu și Eu, să fiu mereu cu voi, fiilor. Aveți grijă să fiți mereu cerești, fiilor, căci cei cerești Îl au pe Domnul în ei și cu ei și între ei. Cei cerești se cunosc că sunt cerești; cei cerești sunt acoperiți în ochii celor din jurul lor, că dacă n-ar fi așa, ar fi ispitiți de cei de pe pământ, așa cum Mă ispiteau pe Mine iscoadele care nu se bucurau să fiu Eu Fiul lui Dumnezeu. Cei cerești sunt în nor, precum Eu sunt. Cei cerești sunt disprețuiți de oamenii slavei deșarte, precum Eu sunt disprețuit de aceștia, dar cei cerești sunt pururea cu Domnul. Amin, amin, amin. Aceștia iubesc dreptatea Domnului și sunt cerești. Amin. Fericit este omul care înțelege și vede cu duhul venirea Mea la voi, fiilor primitori ai cuvântului Meu cel nou, căci se vor trage norii cerului în lături, și acela Mă va vedea cum sunt. Dar ce sunt norii cerului? Fiilor, învățați pe Israel să vadă și să știe taina Mea cu el. Duhul înțelegerii tainelor cerești să fie cu voi și să vă învețe cele cerești peste pământ, fii ai lui Israel, fiilor români, că numele „ român“ este nume sfânt, precum „ Israel“ este nume sfânt. Amin, amin grăiesc vouă: vouă și la tot neamul omenesc de pe pământ: numele „ român“ este nume sfânt. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului, din 28-05-1998 ***
13