Trâmbițele apocaliptice
popor al cuvântului venirii Mele cu nașterea din nou a lumii care se va naște iarăși prin cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 01-05-2005 ***
Sfinții Celui Preaînalt se așează cu sărbătoarea lor pe pământ, căci ei au știut ce înseamnă pe pământ viața, și au câștigat viața pentru veci de veci, căci Eu, Domnul, am spus: « Cel ce voiește să-și câștige viața sa, acela o va pierde, iar cel ce-și pierde viața sa, acela va câștiga viața ». Amin.
M-am grăbit spre porți, M-am zorit din timp, căci sfinții toți sunt plini de dor, poporul Meu. Cu mare dor așteaptă sfinții cuvântul Meu pe pământ. Cu nestăvilită ardoare așteaptă toate oștile cerești să aștern pe pământ masa cuvântului Meu, căci cuvântul Meu este praznicul celor din cer, este masa păcii, adunarea tuturor sfinților, iar venirea Mea la tine nu este altfel decât cu sfinții Celui Preaînalt, poporul Meu, sfinții care au trăit pe pământ iubind în Mine și nu în ei, căci Dumnezeu este iubire, și numai El trebuie iubit. Omul însă M-a văduvit de această cinste, fiindcă el se vrea iubit, și așa s-a învățat omul să se așeze în locul Meu și să nu mai fie Dumnezeu iubit, să nu mai fie iubire de la om spre Dumnezeu.
Omul se oprește pentru sine, și fiecare se dă unul altuia ca să câștige iubire, iar cine face așa nu-L poate iubi pe Dumnezeu. Sfinții cerului însă au cunoscut ce este deșertăciunea vieții și n- au iubit nimic și pe nimeni pe pământ decât pe Dumnezeu și pe omul care este în Dumnezeu ca în cer și nu ca pe pământ, iar cine stă pe pământ și nu în cer și nu în Dumnezeu cu viața sa, acela nu a cunoscut ce este viața și nu știe să câștige viață, ci numai deșertăciune.
Sfinții Celui Preaînalt s-au așezat în cete-cete și s-au pornit cu Mine spre tine pentru sărbătoarea lor, pentru duminica tuturor sfinților, poporul Meu. O, deschide-ți inima, deschide ochii duhului și vezi că vin cu Mine cetele de sfinți la tine și se așează la masa cuvântului Meu pentru sărbătoarea lor. Cu mare slavă înconjoară ei pe trâmbița Mea Verginica, fiindcă ea este azi sărbătorită pentru venirea ei pe lume în ziua de serbare a duminicii tuturor sfinților, zi așezată de sfinți și de părinți, zi de sobor ceresc pentru unirea sfinților toți într-o zi de slavă a lor în cer și pe pământ.
Mă pregătesc pentru lacrima lui Verginica, fiindcă ea este între sfinții cerului, și tot cerul plânge în vremea aceasta de strâmtorare a lui Dumnezeu pe pământ, strâmtorare cum n-a mai fost, și nici nu va mai fi, și omul nu cunoaște vremea Domnului, pentru că omul cunoaște numai vremea sa, și pentru ea trăiește viața sa.
O, Verginico, lacrima ta se face sărbătoare a ta între sfinții cei în sobor serbați de Mine și de poporul Meu cel de pe pământ. O, trâmbiță a lui Dumnezeu, dureros a fost suspinul tău pe pământ! Mereu ai plâns după viața Mea în creștin. Mereu ai suspinat de dorul Meu, de suspinul Meu de la om, că omul nu-Mi dă altceva, fiindcă el nu voiește să afle taina iubirii cerești ca să se bucure de ea și el și Eu în el. O, trâmbiță plină de jalea Mea, te mângâie toți sfinții așa cum te-au mângâiat când te-ai ivit pe lume pruncă, încununând între cei cerești sărbătoarea duminicii tuturor sfinților, și când Eu le-am spus lor că tu vei fi trâmbița Mea și a lor înaintea venirii Mele, și le-am spus că vei fi venirea Mea, scara Mea de venire între oameni ca să-Mi culeg un popor de ucenici. Dar ce durere mare am purtat în tot acest timp de cincizeci de ani de coborâre a Mea! Că
59