Trâmbițele apocaliptice
timpul cu cele ce nu sunt, căci umilința nu încape în om odată cu semeția din el. Umilința însă îi aduce omului iubirea de la Dumnezeu și mila și învierea. Umilința deplină îi aduce omului pe Dumnezeu locuitor în el cu lumina învierii și a pocăinței pentru înviere. Care mort înviat ar mai da să moară când știe de unde a venit? Care os prinzând viață s-ar mai lăsa spre uscare? Iată numele Meu cel tainic, cu care am venit să răscumpăr făptura. Mă acopăr cu cuvântul Meu, făcând din el haina Mea de Judecător, ca atunci când voi fi fără ea, să fiu Mântuitor, să fiu văzut Mântuitor. În Scripturile venirii Mele așa stă scris: « El are nume scris pe care nimeni nu-l înțelege decât numai El, și numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu; și din gura Lui iese sabie ascuțită ca să lovească pe păgâni cu ea. Și pe haina Lui și pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Judecătorul ».
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ziua a doua de Paști, din 01-05-2000 ***
… Duhul sărbătorii de azi adună lângă voi soli cerești. Trâmbița Mea Verginica, însoțită de apostolul Andrei, vin la voi cu Mine, că e sărbătoarea lor alături de sărbătoarea grădiniței Mele de la voi, căci sărbătorim grădinița cuvântului Meu și pecetluirea ei cea de acum nouă ani, și apoi sărbătorim pe Andrei, ucenicul Meu cel dintâi, și apoi pe Verginica, trâmbița Mea. Acum douăzeci de ani ea s-a așezat la porunca Mea lângă Mine în cer după ce Eu am suferit în ea pe pământ cu suspinul Meu, cu durerile Mele. Cât a stat ea pe pământ după ce Eu am așezat-o în lucrul Meu cu ea, am suspinat și am suferit în ea, și ea a suferit în Mine, și a fost tot un suspin viața ei în Mine, și a fost ca și Mine, tot un suspin. Mare și dureroasă a fost iubirea Mea în ea, că Eu sufeream pentru om, și așa stăteam în ea, și n-o cruțam, și Mă durea în ea pentru om. Apoi am luat-o la cer, că trupul ei se făcuse scrum sub apăsarea slavei Mele. Cuvântul Meu curgea din ea ca aurul din cuptor, și cuptorul ardea. Am luat-o la cer și i-am dat alin, și i-am arătat ce am fost Eu în ea când vorbeam cuvântul Meu prin ea. Când ea a văzut ce a fost trupul ei, s-a mirat de slava Mea cea plină de umilință, cu care am stat ascuns în ea douăzeci și cinci de ani după ce am început Eu graiul Meu din ea peste pământ.
O, Verginico, le spun despre tine celor ce sunt azi înaintea ta, și iată, mergem înainte, că avem rămurele, dar din dar, har din har, cuvânt din cuvânt, iar tu ești rădăcina, și ai rod, căci scris este: « Va fi rod de douăsprezece ori pe an, iar frunzele sunt spre tămăduirea neamurilor ». Amin. Se lasă cuvântul Meu din cer peste pământ și se face râu, și se face mare, și se face cer nou și pământ nou, și Eu plămădesc cu el pe om. O, Verginico, Eu pentru această slavă te-am folosit pe tine, căci oricine face mâncare ca s-o pună pe masă o pune la foc ca să fiarbă, o pune în cuptor ca să se coacă. Tu ai fost jertfelnicul pe care Eu am pus cuvântul Meu, ca să-l gătesc și să-l am de hrană pentru cei ce mâncau. Acum, iată, hrănesc cu hrană din cămară și cu hrană caldă tot pământul, ca să mănânce omul și să prindă putere și să prindă iubire și să asculte glasul Meu, care sună învierea peste vii și peste morți, și apoi Eu să vin și să-i descopăr omului slava Mea, venirea Mea.
Îmi pregătesc ziua slavei, Verginico. Iat-o! Eu pentru ea Mi-am început prin tine trâmbițarea Eu Însumi. Râul cuvântului Meu a ieșit acum din albia lui, și își face curs prin puterea Mea. Tu ai fost albia cuvântului Meu, dar acum el nu mai are albie, căci Eu sunt Împărat pe pământ, și iarăși îl plămădesc, și fac cu cuvântul cer nou și pământ nou și Ierusalim nou pe pământ, și vin din cer pe pământ cu venirea Mea, cu cuvântul Meu care zice și se face. Amin.
49