Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului | Page 13

Slava Domnului
foc , roți de foc , îngeri fără de trup , vedenie de foc , nu OZN , iar Eu stând în mijlocul focului , nu în mijlocul făcăturilor omenești . Eu umblam pe mare cu piciorul , nu cu vaporul , cum umblă antichristul care se dă mai mare ca Mine , că nu e greu să mergi cu vaporul , ci e greu să mergi cu pasul pe deasupra apei , așa cum am mers Eu și sfinții Mei . Eu umblu pe cer cu trupul și cu slujire de îngeri , nu cu avionul , nu cu racheta , nu cu OZN-ul , cum umblă antichristul , că nu e greu să umbli pe cer cu avionul sau cu OZN-ul , ci e greu să umbli cu pasul și cu norii în suire și în coborâre și pe aripile vânturilor , precum umblu Eu și sfinții Mei . Dar iată , precum omul cel mincinos a căzut din cer la cuvântul Meu rostit de cel sfânt pe pământ , și precum acela care se dădea dumnezeu peste oameni s-a zdrobit căzând din cer pe pământ după ce s-a suit , tot așa minciuna cea de azi va fi mistuită în foc nestins , rostit prin cuvântul Meu , căci antichristul se va sui în curând în cer ca să vină pe pământ , în locul Meu , și să se facă rege . Se va ridica până la cer și se va prăbuși , că în cer este Dumnezeu . Dar el nu crede , bietul de el , că și-a pierdut mintea mai înainte de a se fi născut , și încă din pântece s-a bătut cu cel credincios Mie ( Iacov și Esau , n . r .).
Fiilor , fiilor , mare taină vă spun spre știință , că precum Eu , Domnul , am venit trecând prin poporul evreu , tot la fel și antichristul cel desfrânat , căci scris este : « Dușmanii omului vor fi casnicii lui ». Poporul evreu este căzut sub osânda banului , și banul îl blesteamă și îl osândește , căci pe Mine , Cel din cer venit , M-a dat la moarte pe bani .
Eu am împlinit Scriptura și am adus foamete pe pământ , și omului îi este foame de păcate și de viață desfrânată , nu de cuvântul lui Dumnezeu , și iată , deodată am deschis cerurile și aduc din nou cuvântul Meu , dar aduc cuvântul judecății , și prin el îl vădesc pe antichristul , care-și zice „ mielul “, dar nu e miel , că el a răstignit pe Miel .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii înfricoșatei judecăți , din 14- 02-1999
***
Cuvântul Meu este toiagul cu care Eu cârmuiesc lumea cea văzută și cea nevăzută , pe cei din cer și pe cei de pe pământ și pe cei din adânc ; pe fiecare după faptele lor îi cârmuiesc . Bat cu toiagul și zic : ridicați-vă , voi , porți , ca să intre în voi raza învierii ! Sunt Împăratul slavei , sunt Domnul puterilor ! Amin , amin , amin . Eu sunt Cel ce sunt . Sculați-vă să mergem ! Mergem pe pământ , acolo unde Eu sunt întru slava Mea , cu toți îngerii Mei venit pentru venirea cea mare , pentru învierea celor vii și a celor morți . Am întins masa pentru voi . Luați și mâncați și vă bucurați ! Eu sunt hrana de pe masă și sunt fructul învierii . Cei morți întru Hristos , cei morți fără de Hristos , sculați-vă și hai la masă de înviere , căci jertfa celor mai mici ai neamului omenesc strigă de pe pământ pentru voi la Mine ca să vă aduc la masa învierii făpturii . ( Vezi selecția tematică : „ Învierea morţilor ”, - și pe files . fm ; Scribd ; jumpshare ; archive ; Google Drive ; pubhtml5 ; joomag , n . r .)
Iată slava Mea , tronul cuvântului Meu ! Iată veacul cel nou , vorbirea Mea peste pământ , cuvântul Meu , care împărățește de pe tronul său ! ( Vezi selecția tematică : „ Împărăţia de o mie de ani ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; archive ; pubhtml5 ; Google Drive ; Scribd ; joomag ; n . r .) Amin . Suflu cu el peste voi . Luați din el și grăiți ! Mâncați din el și înviați ! Acesta este glasul Meu . Luați cuvânt din cuvânt și dați-vă unii altora din el , că am venit să vă dau . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil , din 21- 11-2000
*** 13