Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului | Page 12

Slava Domnului
om desfrânat . O , bietul de el ! Și-a pierdut mintea și a uitat că este păcătos și că nu poate fi Dumnezeu în locul Meu . A luat cuvântul proorocilor Mei , dar aceia erau prooroci , nu erau păcătoși . Săl fi luat și pe al Meu , că Eu am cuvântat peste cei pe care i-am pus să vestească cu putere multă cuvântul Meu . Să fi luat și cuvântul Meu care a spus că « hristosul mincinos va veni înaintea Mea și va face semne în cer și pe pământ și va înșela pe mulți , și apoi Domnul îl va nimici cu puterea venirii Sale cu slavă și cu mii de îngeri întru venirea Sa ». Dar Eu vin înaintea lui și îi dau de veste , lui și îngerilor lui care-l slujesc , că-l voi nimici cu suflarea gurii Mele , cu cuvântul Meu , care suflă peste grădina Mea , și din ea peste el , și apoi voi veni precum M-am suit , și Mă voi arăta Dumnezeul Cel adevărat , și voi veni venind din cer , precum M-am suit la cer , slujit de îngeri , îngerii cei fără de trup întru slavă văzută , așa cum îngerul Meu a venit și în chip văzut M-a acoperit când M-am suit la cer , trăgându-Mă din ochii celor ce Mă vedeau trup , Dumnezeu întrupat .
Eu , pe pământ cât am stat , Mi-am acoperit slava . Am fost Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat , dar am stat între oameni ca un om , am stat fără de slavă . M-am arătat când și când cu putere , ca un Dumnezeu , făcând lucrările cele peste fire ale Tatălui Meu Cel nevăzut . M-am arătat când și când Fiul Tatălui ceresc prin mărturisirea Tatălui , Cel de deasupra Mea și Cel dinăuntrul Meu . M-am arătat când și când , însoțit de lumina îngerului Meu , ca să Mă mărturisească îngerii , nu Eu . Venea îngerul Meu și Mă cuprindea în lumina lui de jur împrejur , și apoi se ascundea pentru smerenia Mea și a lui . Și a venit îngerul Meu când Tatăl M-a ridicat la cer , și s-a făcut nor îngerul Meu și s-a așezat între Mine și cei ce Mă priveau când Tatăl Mă ridica . Îngerul Meu cel fără de trup M-a acoperit mereu când lucram lucrarea Tatălui înaintea omului , înaintea lui Israel , așa cum astăzi stă iar între Mine și cei ce primesc cuvântul Meu , că este îngerul Meu din care Eu , Domnul , sun peste pământ trâmbița a șaptea , după cum este scris în Scripturi de trâmbițarea celui de al șaptelea înger pentru deschiderea cărții judecății .
Voi veni numaidecât la voi , copii din grădina Mea , și voi grăi cu voi despre îngerul Meu . Acum însă voiesc să-i spun lui antichristul că nu se poate face îngerul Meu , și că Eu voi veni , precum M-am și suit , cu îngerul Meu . Amin , amin , amin . Îngerul lui e din duhul lui făcut , iar el și-a pierdut mintea și nu știe ce este înger și nu știe ce este Hristos , și ca să știe , îi spun Eu . Amin . Îi spun Eu : Eu sunt foc mistuitor , care arde pe antichristul . Eu sunt sabie bine ascuțită la amândouă capetele , care taie până la os pe antichristul , care nu poate să facă ce fac Eu . Eu sunt nor de acoperire pentru fiii cerului pe pământ , așa cum am și fost . Eu sunt Hristosul Tatălui , iar el este diavol . Eu sunt Judecătorul , iar el este judecatul ; el , și toți slujitorii lui , care sunt îngerii lui , îngerii lui antichrist cel roșu , roșu peste tot , așa cum s-a născut și a trăit din sabia lui , nu de la Mine , că dacă trăia de la Mine , nu se făcea antichristul împotrivitorul Meu și al lucrului Meu cel binecuvântat mai înainte de a se naște el .
Antichristul a luat din Scripturi de peste tot cuvântul cel pentru venirea Mea , și se uită în el și vrea să-l împlinească , dar Eu vin cu îngerul Meu , nu cu al lui , și iată , rostesc cuvântul lui cel pământesc pe românește , și spun : proorocii Mei cei din Scripturi , Iezechiel , Daniel , Zaharia și toți cei care au descoperit prin cuvânt slava Mea și venirea Mea , ei au spus : « slava Domnului », și nu au spus OZN , precum vrea să grăiască antichristul despre slava venirii Mele . El Mă așteaptă pe Muntele Măslinilor , dar și Eu îl aștept tot acolo , ca să-l mistuiesc , că sunt foc mistuitor , și îl voi nimici prin venirea Mea și prin îngerul Meu . Amin .
Ilie , proorocul Meu , a fost luat la cer cu foc , cu trăsură trasă de cai de foc , nu cu OZN . Iezechiel a arătat slava Mea cea arătată de Mine lui , slavă vie , slavă de foc , slavă din care curge
12