România – Noul Ierusalim
îngerul care i-a spus lui Ioan cel iubit: « Nu scrie cele ce au vorbit cele șapte tunete, căci este pecetluită taina aceasta până la vremea de pe urmă ».
Extras din trâmbițarea lui Dumnezeu și a sfintei Virginia peste creștinii din cetatea București-Ferentari, din 01-02-1992
***
Iată de ce am așezat acest semn peste România Mea. Am așezat această iesle de cuvânt ceresc ca să vină omul înapoi la Mine, ca să aduc pe cel credincios la starea cea pe care am lăsato Eu peste cei puțini ai Mei atunci când M-am dus să-Mi iau locul de unde coborâsem când am luat trup de om văzut, de Dumnezeu văzut între oameni. În lume am venit atunci, dar lumea nu M- a cunoscut, iubiții Mei. Și iată, iarăși face Domnul o lucrare mare, dar lumea nu poate să o înțeleagă, și dacă nu poate, hai, iubiții Mei, hai, că Noi suntem în voi, și voi în Noi. Hai să-l facem pe om să priceapă această vreme cerească. Este scris că cele ce au fost, iarăși vor mai fi, și iarăși este scris că voi veni și voi fi împlinitor. Dar cu voi nu sunt așa cum sunt pentru lume, căci voi v-ați lăsat lucrați de Mine, v-ați lăsat cu Mine și ați cunoscut că Eu sunt, și n-am încetat această lucrare de când am început-o în România, căci am venit la România Mea să-i pregătesc haină curată și albă, căci cu ea voiesc să împlinesc Scriptura aceea care spune: « Și am văzut pe biruitorii fiarei și ai chipului ei și ai numărului numelui ei stând în picioare pe marea de cristal, având alăutele Domnului. Și am văzut mulțime multă, din tot neamul și limbile și semințiile, stând înaintea tronului Mielului, îmbrăcați în veșminte albe, și cântau cântarea cea nouă, cântarea lui Moise, cântarea celor răscumpărați din robie ». Această Scriptură voiesc s-o săvârșesc cu România Mea, și toți vor înțelege în ziua aceea cuvintele evanghelistului Ioan, care așa a scris: « Iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni, și va locui cu ei, și Dumnezeu va umbla cu ei, și orice lacrimă va fi ștearsă ».
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către Gheorghe Zamfir, din 22-02-1992 ***
O, acest munte ridicat de Mine prin mânuțele voastre, este muntele cel sfânt, jertfelnicul cel sfânt, așternutul cel sfânt, care nu va fi călcat de lume, ci numai de Domnul și de cei ce umblă ca Domnul. Va fi mare cetatea Domnului, dar pe acest munte va sta Domnul și va lucra din vârful lui și va lumina acest pământ ales al României, dar va lucra Domnul cu dureri, măi copii, ca să curețe bine pământul acesta și să-l deosebească între popoare. În curând va lucra cerul pentru România, căci va fi să rămână în ea numai cei curați și neîntinați, care nu au luat în deșert numele Domnului și care vor voi să fie curați și cerești, pentru că România este țara Noului Ierusalim, iar Ierusalimul cel nou vine din cer, nu de pe pământ, și căutați și citiți Scripturile și vedeți că este scris să fie așa și nu va fi altfel.
O, în curând va sufla Domnul cu suflarea Sa cea tare și va curăți tot ce este rău și stricat în jurul acestui lăcaș care s-a pogorât din cer prin cuvânt, și veți vedea atunci minuni, copiii Mei, căci mulți vor da să fugă atunci spre această înălțime cerească, dar va fi să înțeleagă tot trupul în ziua aceea că acesta este muntele Domnului, din care vor coborî legile Domnului. Iată de ce am adus la voi poruncă să fie lucrată această înălțime, ca să pot locui aici și să rostesc legile Mele și să vărs de aici cupele Mele și să curăț pământul cel binecuvântat al României, căci este ales să fie pământul Noului Ierusalim. Am făcut o alegere, am făcut sfat în cer și am așezat așezare sfântă aici, ca să se lucreze după cuvântul Meu aici, ca să biruiesc prin cuvânt, căci toate se lucrează prin cuvânt, din veci și până-n veci, și de aceea am avut nevoie de vase curate și de apostoli curați cu inima, care să lucreze prin cuvânt și după cuvântul Meu. Eu de aceea v-am spus vouă că mulți creștini
38