Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | Page 297

România – Noul Ierusalim
inimile lor la atingerea cu locul începutului cuvântului Meu din anul 1955 la Maluri, pe vatra neamului român, o, și va fi căutată și iubită România din pricina acestei taine cerești, cu care Eu, Domnul, M-am aciuat în acest colț de pământ, până ce a fost prigonită Verginica, o, că val mare de necredință a suferit apoi de la săteni lucrarea cuvântului Meu și Mi-am luat trâmbița și am ales alt loc și am zidit alt acoperământ pentru lucrarea Mea, o, și apoi am zidit începutul cetății văzute pentru taina de Nou Ierusalim în România, pe care am ales-o de țară a Mea, după ce poporul Israel M-a lepădat și M-a dat crucii.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea de treizeci și patru de ani de la Punerea Pietrei de Temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 22-07-2025.
***
Te port în graiul Meu, te port în cuvântul Meu de peste tine între cer și pământ, între pământ și cer, țara Mea cea de azi, România Mea, o, și cât aș vrea să fii a Mea toată, să Mă aibă de viață a lor, de dragoste a lor fiii tăi, fiii români, o, cât aș vrea și de când aștept acest dor împlinit pe vatra ta! Tu ești noul Meu popor, noul Meu Israel, după ce am fost lepădat de poporul născut din lucrarea Mea cu Avraam, Isaac și Iacov, cel cu numele de Israel apoi, o, și te am sub această alegere în mare taină și se desface acum această taină sub care te păstrez de două mii de ani, o, țara Mea cea de atunci și până azi a Mea, iar acum, la sfârșit, iată ce alegere ai avut, și pe care o descopăr lumii acum, că iată-Mă cu șaptezeci de ani de cuvânt din cer venit și scris pe pământul tău prin ucenici tainici, cuvântul gurii Mele peste tine, țara Mea dragă Mie, și cu el te hrănesc cât tu nu știi cum nu știe pruncul mic hrana cu care îl crește mama lui nu numai cu lapte, că apoi îi dă bucate tari ca să crească viguros și fuguța, iar hrana tare o mestecă în gura ei și o dă apoi pruncului cel fără de dinți încă, și iată ce taină este creșterea, ce poveste sfântă are ea și ce rod apoi!
Te port în graiul Meu de șaptezeci de ani și te hrănesc tainic cu hrană gata mestecată în gura Mea, o, te hrănesc și te aștept să crești și să cunoști duhul care te hrănește ca pe cea dintâi, ca pe cea întâi născută între popoarele de pe pământ, și de două mii de ani tu ești a Mea de la Tatăl, iar pământul tău este întâiul pământ ieșit din ape la facerea cerului și a pământului, și pe acest pământ locuiești tu acum, Israele român, și ești întâiul, fiule purtat în tainele lui Dumnezeu pentru vremea biruinței Lui asupra păcatului de pe pământ, asupra morții de peste oameni, căci păcatul este moartea, nu altceva este ea, nu altceva este păcatul cu care satana l-a momit și l-a căzut din rai pe om, pe cel care nu a ascultat de Dumnezeu Făcătorul, și când a fost înființat satana, potrivnicul vieții, dușmanul lui Dumnezeu și al omului, o, dar cine ar fi fost să-i spună omului aceasta dacă nu veneam Eu acum două mii de ani să dau lupta cu moartea și să-l eliberez pe om de sub pedeapsa cea veșnică și să-i iert păcatul răstignindu-l pe cruce prin răstignirea Mea cea pentru om, o, și de atunci lucrez și tot lucrez la facerea din nou a lumii, precum este scris în Scripturi cuvântul gurii Mele atunci când am spus că se lucrează înnoirea lumii și vor fi trași la răspuns cei stricători de Dumnezeu în om, și mulți vor fi curățiți și albiți, precum este scris, iar cei nelegiuiți vor rămâne cum sunt ei din pricina neaplecării, a necredinței și a păcatului, de partea căruia vor rămâne cei care nu vor alege viața de rai cu Dumnezeu pe pământ.
O, neam român, mari cuvinte îți spun, căci tu ești la răscruce și nu înțelegi în întregime să te dai de partea lui Hristos, de partea biruinței pentru tine. Eu sunt Samarineanul Care-ți iese înainte pe cale ca să te scoată de la pierzarea cea veșnică și să-ți panseze ranele și să-ți poarte de grijă părintește. Sunt Hristos, sunt Mirele tău și am în tine mireasa Mea și te-aș vrea întreagă a Mea, țară română, noul Meu Israel. Va fi de rangul întâi românul creștin și se va ști aceasta peste tot pe pământ, o, și ce va face românul care nu va iubi să fie al lui Hristos,
297