Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | Page 20

România – Noul Ierusalim
adevărul Meu și n-ai iubit viața, că ți-ai încheiat zapis cu pieirea, ca să fii vrednic de pieire. Și acum, iată, te pustiesc, și vărs mânie peste popoare, și nu Mă vei mai întâlni până nu se va auzi din nou: „ Binecuvântat este Cel ce iarăși vine întru numele Domnului“». Și tu, România Mea, cetatea iubirii Mele, vei vedea pe cei ce veneau să te blesteme, căci vor lua calea lui Valaam, fiindcă tu ești binecuvântată și mare cu Mine, iubito, că Domnul va împărăți și va răsplăti pe robii Săi, pe prooroci și pe sfinți și pe cei ce se tem de Domnul. Și se va cânta în tine cântare nouă, și nimic necurat nu va mai intra în tine.
O, România Mea iubită, ieși din Babilon, fugi de desfrânare și sfințește-te cu Mine, ca să nu guști din pedeapsa Babilonului, că se va ridica fumul focului în care va arde Babilonul, cetatea cea înveșmântată în vison și în aur, și se vor veseli apostolii și proorocii, că Domnul vine cu dreptatea ca să răscumpere sângele lor, căci îngerul bisericilor va suna și va împrăștia cuvântul lui Dumnezeu, și vremurile se vor așeza la loc, și se va slăvi biserica Dumnezeului Cel viu, iar celor de pe tronuri li se va da putere să facă judecată și să răscumpere sângele celor tăiați pentru mărturia lui Dumnezeu, care nu s-au întinat din vinul Babilonului, și lacrima și moartea vor pieri, și cerul și pământul se vor face noi, căci cele vechi trec cu trosnet.
… România Mea, fiii tăi umblă pe căi deșarte, înțelepții tăi dorm și se poticnesc, dreptul piere și nimeni nu ia aminte, și Domnul este străin la tine. Învățătorii legii se poticnesc pe timp de zi și nu au putere să împartă viață de la Mine. De la mic până la mare iubesc calea pierzării și nimeni nu Mă mai are pe Mine. Iată, vin cu văpaie, vin să scot răul din tine. Vin să te curățesc și să te înnoiesc, vin să fac pământul tău nou, vin să fac ceruri noi și pământ nou. Vin la tine, România Mea, că Domnul întru tine binevoiește și Se mărește. Iată, sun din trâmbiță. Ridică-te, iubito, scutură țărâna de pe tine! Spală-te, România Mea, că Domnul Se unește cu tine. Iată, vin să-ți despecetluiesc izvoarele, vin să-ți descopăr fântânile, vin să-ți deschid porțile, căci cine te va iubi, după dreptate te va iubi, iubito.
… România Mea, Ierusalimul măririi Mele, tu vei fi gloria Mea, iubito, și din tine va răsuna peste popoare cântare nouă, cântare de pace peste popoare, iubito, și imn de slavă veșnică. Bucurăte, Ierusalime nou, bucură-te, România Mea! că iată, vine Domnul la tine. Lărgește-ți cortul și vezi, că vin la tine fiii tăi. Toți cei ce te-au urât te vor numi cetatea Domnului, că din părăsită și asuprită ce erai, voi face din tine mândria veacurilor. Eu, Domnul, am hotărât aceasta.
Hai, popor iubit, bucură-te și te ridică, cetatea iubirii Mele! Cântă-ți cântecul tău de iubire, să audă popoarele și să se înveselească. Pune-ți rochiță de sărbătoare și salbă de nuntă, că Domnul vine la tine.
Scoală-te, iubito, și lasă-Mă să-ți aud glasul. Aprinde candela și ieși în prag, iubita Mea, și veghează, iubito, că vin curând. Amin, amin, amin.
Extras din cuvântul lui Dumnezeu: proorocie pentru România și așezarea ei întru slavă, din 25-10-1990
***
Acesta este pământul făgăduinței, poporule al meu. România voastră este pământul făgăduinței. Aici a venit Dumnezeu cu această lucrare. Aici S-a întors Dumnezeu, și iată, încă o dată a venit Domnul pe pământ, a venit să pregătească acest pământ, a venit să lase pe el această
20