Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | Página 133

România – Noul Ierusalim
cu văpaie în mijlocul tău și îți voi cere socoteală pentru necredința ta, că eu sunt înaintemergătorul și « îi îndemn pe cei neascultători la înțelepciunea drepților și Îi gătesc Domnului popor pregătit », după cum este scris. Amin.
Eu sunt foc mistuitor, precum a voit Domnul să fiu. Am ars pe cei necredincioși din vremea mea din Israel, iar pe cei ce s-au aplecat i-am ocrotit. Eu sunt cu trupul, căci moarte nu am avut, și mă scutur peste pământ și peste om, cu duh de viață din trupul meu cel viu, și îți spun, omule, să te oprești o clipă lângă mine și să-ți amintești că eu n-am murit, și am rămas pentru acum, ca să-I gătesc Domnului un popor pregătit, precum am fost eu fiu iubitor și iubit al Domnului. N-am murit, căci am iubit pe Domnul, și voiesc să nu mori nici tu, cel de azi iubit, că este scris în Scripturi că un popor va întâmpina în trup pe Domnul când El va veni. Amin. Această Scriptură trebuie s-o împlinesc eu și toți cei ce n-au murit cu trupul, de la Adam și până la poporul cel din urmă, care va rămâne cu trupul să-I facă Domnului primirea în văzduh, precum este scris, și apoi să fie pe pământ Domnul cu ai Săi, cei ce sunt și cei înviați pentru Domnul. Amin.
– Cu focul iubirii Mele pentru om îl pecetluiesc, o, înaintemergătorul Meu, când Eu vin a doua oară de lângă Tatăl. Și dă rugă către Tatăl pentru cei mici să le dea ploaie, că au lipsă. Și să le duci și ruga lor la Tatăl, că iată-i, se roagă și cer la îndemnul Meu de peste ei. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-2001 ***
Acum, cununi de îngeri întru toate pun pentru voi peste țara nunții Mele, și zic: binecuvântată să fii, tu, țară a venirii Mele cu sfinții. Îngerii fac cerc deasupra ta și în jurul tău, iar tu să privești în sus, nu în jos, și să iubești comoara Mea din tine, că prin ea tu ești de mare preț în ochii Mei, că unde sunt ai Mei, acolo sunt și Eu, și te ocrotesc prin ei. Amin. Te voiesc cer nou și pământ nou, și vreau să voiești și tu, dar ia-Mă de păstor, țara Mea, că Eu sunt Păstor cu cruce, fiindcă așa M-a primit țara Mea cea dintâi. Iar tu ești țara Mea cea din urmă, și te am de la Tatăl, ca să nu fiu fără casă la venirea Mea cea de la sfârșit. Eu sunt Păstorul tău, fie că știi, fie că nu știi, fie că vrei, fie că nu vrei, căci așa e soarta ta cea de la Tatăl. Te mângâi cu venirea Mea și îți ung fruntea și te numesc a Mea, căci am în tine comoara Mea, și tu ești țarina cea cu comoară în ea, așa cum Eu am grăit despre taina aceasta. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării sfintei Cruci, din 27-09-2001 ***
Voi, cei ce-Mi faceți primire la iesle, luați din gura Mea și dați, ca să fie hrană, fiilor. O, cine pe pământ s-a gândit să fie ceea ce fac Eu azi pe pământ peste voi? Este scris în prooroci de lucrul Meu de azi cu voi: « Pomii vor da roadele lor; smochinul și vița de vie vor fi plini de roade, iar cei din Sion se vor bucura și se vor veseli de Domnul, Care le dă lor pe Învățătorul dreptății și trimite ploaie timpurie și târzie care adapă pământul, căci venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor, și după două zile iarăși ne va da viață, iar în ziua a treia iarăși ne va ridica și vom sta și vom trăi înaintea Lui ». Amin.
O, copii din grădină, o, copii din Sion, dați Sionului Meu bucurie și veselie și spuneți pomilor să-și dea roadele lor, că iată, Eu adăp, și totul să învieze în calea Mea, că vine ziua a treia, și poporul Meu se va bucura, căci scris este: « Oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului și în Ierusalim va fi mântuirea, iar între cei mântuiți, numai cei ce cheamă pe Domnul ». Amin.
133