Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | 页面 132

România – Noul Ierusalim
Mine omul moartea și învierea Mea, și să trăiască în Mine apoi. Omul însă nu vrea să știe de la Mine moartea și învierea Mea. Nimeni nu-i spune omului ca să știe, că nici nu sunt pe pământ oameni care să știe această taină ca s-o trăiască și s-o spună și altora. Ilie proorocul a știut de la Mine, și râvnea cu mare râvnire după Mine și după adevărul Meu pe pământ, și îl durea adânc rana Mea de la om, și a coborât foc din cer peste cei neînțelepți și necredincioși, și a sculat pe cei morți, și nu adormea râvna lui; și, așa, plin de foc cum era, Eu l-am luat la cer, la cele ce nu se văd l-am trecut pe el. Râvna lui pentru Mine era tot un foc în el, și dorul lui de Mine îl mistuia. Aceasta era puterea lui, duhul și puterea lui Ilie, așa cum scrie în Scripturi profeția despre Ioan, precum i-a zis lui Zaharia îngerul, că « se va naște Ioan ca să pregătească venirea Domnului, cunoștința Domnului peste oameni, și că va lucra cu duhul și cu puterea lui Ilie ».
O, copii ai tainelor cerești, fericit sunt Eu, Domnul, de omul care trăiește și lucrează cu Mine ca și Ilie proorocul. Eu îi dau aceluia duhul și puterea lui Ilie. Celui ce are duhul înțelegerii și al înțelepciunii, și al sfatului, și al tăriei, și al cunoștinței, și al credinței bune, aceluia Eu îi dau Duhul Meu, Care să îl umple de temerea de Dumnezeu, și cu ea să iubească în toate dreptatea, și ea să-i fie lui ca o cingătoare pentru el și pentru adevăr. Așa M-am odihnit Eu în Ilie, proorocul Meu, și dor Îmi este de om în care să lucrez Eu cu duhul și cu puterea lui Ilie, că e vremea, fiilor. Este scris că « mai înainte de ziua Mea cea mare și înfricoșată, vine Ilie ca să întoarcă pe părinți spre fii și pe fii spre părinți », pe cei din cer spre cei de pe pământ, și pe cei de pe pământ spre cei din cer. Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, fiindcă venirea Mea are în ea sfinții, precum este scris în Scripturile venirii Mele. Sfinții au Duhul lui Dumnezeu, și toți trăiesc în Mine, și sunt asemenea Mie, și Mă așteaptă să ajung cu voi, cei mai mici, să ajung până la ziua Mea și a lor, ziua plinirii vremii, ziua Domnului. Amin, amin, amin.
– Sunt întru venirea Ta, Doamne, și sunt plin de ea, și cu mare taină lucrez, că eu sunt cu trupul. Mi-am deșertat duhul și puterea în cei mici, și ei sunt mici, și eu lucrez cu taină și suflu peste ei și le dau curaj, și îi feresc de focul cel de pe pământ și îi țin în focul cel ceresc care nu-i mistuie pe ei, dar îi mistuie pe cei potrivnici lor. Eu am fost tot un foc, și focul din mine îi mistuia pe cei potrivnici. Tot așa și acum sunt; sunt ca flacăra, și mi-e râvna pentru Tine tot un foc, dar mă îmblânzesc după cei mici care poartă peste ei Duhul Tău și al sfinților Tăi. Lucrarea lor e grea, căci sunt mici. Dacă ar vedea oamenii lucrarea Ta de peste ei, s-ar topi de slava acestei lucrări. Dar ei sunt mici în ochii oamenilor, căci Duhul Tău Se odihnește peste ei, și oamenii nu trag la cele ale Tale, că le au pe ale lor.
… Cu pace și nu cu zdruncin și nu cu foc mistuitor vă dau din râvna mea, o, fii ai oamenilor! Dar dacă voi nu trageți spre Domnul, mă voi supăra și vă voi lua mângâierea cea deșartă și vă voi da pâinea îngrijorării, vouă, și celor ce stau peste voi în numele Domnului, dar aceștia nu vă poartă grijă de viața sufletelor voastre. Iată-mă înaintemergător în calea Domnului spre voi. E Domnul cu venirea Sa pe pământ, și iată poporul Lui la care El vine ca să vă dea și vouă cuvântul întoarcerii la Dumnezeu.
E Domnul cuvânt de înviere în mijlocul pământului, și tu, popor român, nu vrei să știi că în mijlocul pământului tău stă Domnul cu venirea Sa la tine ca să te facă întâi între popoare. Te cheamă Domnul mereu. Mereu pune masa pe vatra ta și te cheamă la nuntă Domnul. Mereu petrece Domnul în mijlocul poporului Său cel luat din tine, și te cheamă să vii la petrecere și să auzi glasul Lui. Schimbă-ți haina și vino, că haina ta nu e haină de nuntă. Și dacă nu vii, mă voi coborî
132