Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic | Page 37

Focul apocaliptic
M-am așezat cu sărbătoare de cuvânt peste tine , poporul Meu mireasă . Mireasa are dor , are foc , și este foc care așteaptă pe Mirele ei . Cel ce nu înțelege Scriptura pe care am spus-o Eu : « Foc am venit să arunc pe pământ , și să se aprindă », acela are acum deslușită taina aceasta , și e păcat să nu-L iubească omul pe Dumnezeu și să iubească lumea după ce a auzit cuvântul care spune : « Nu iubiți lumea , nici cele ce sunt în lume , căci dacă cineva iubește lumea , iubirea Tatălui nu este întru el , pentru că tot ce este în lume , pofta trupului și a ochilor și trufia vieții , nu sunt decât din lume », și e păcat să nu-L iubească omul pe Dumnezeu și să iubească lumea și pe cele din ea .
O , stați în duhul sărbătorilor cerești , copii ai Ierusalimului , și aprindeți în voi dorul după Mine , ca să vin , fiilor , că dor am venit să așez în voi , iar dorul crește numai când este aprins , precum nimic nu se mistuie fără să nu ia foc . Nu uitați să fiți copii , căci Eu am spus că a copiilor este împărăția cerurilor . Stați în duhul proorociei , căci din el puteți să spuneți : „ Vino , Doamne !“. Numai duhul și mireasa zic : „ Vino !“, iar trupul nu zice așa lui Dumnezeu .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică , din 04-12-2003
***
O , fiule plăpând și durut , îți mângâi în taină duhul îndurerat , iar cei ce te disprețuiesc nu vor fi uitați de dreptatea Mea , căci Eu te iubesc cu mare iubire , și te păzesc cu mulțimi de îngeri și de sfinți , și te măresc în cer , și te măresc pe pământ în toate inimile care iubesc izvorul cuvântului Meu de aici și în toți cei care te privesc , sorbindu-ți ființa cea plină de har și de duh iubitor de oameni prin dreptatea Mea , fiule durut ( Irineu , n . r .) ca și Dumnezeu pentru om . Iată , îți dau darul răbdării sfinților , și îi voi face pe toți să știe că te-am iubit și că te iubesc și că te voi iubi pentru că te-am avut martor al Meu în vremea cea tainică a așezării noii împărății pe pământ și pe care o voi slăvi și o voi da celor cu duhul umilit și cu față sfântă , lucrată de umilința inimii , fiule ars de dor . Duhul Meu cuprinde în taină duhul tău , și te îndemn să strigi , înlăcrimat cum ești , la Mine , să te izbăvesc de cei necredincioși , oameni ai slavei deșarte , care n-au nimic în Mine , de vreme ce de la om și-au luat și își iau rang și slavă , căci Eu pe cei trufași și neascultători nu-i cunosc . Cu mare dorire te doresc mare cu harul și cu adevărul Meu peste pământ , și pun îngerii Mei să-ți curețe aria , ca să aduni tu apoi grâul în jitnițe , iar pleava să o arunci în foc nestins , căci Eu și nu tu vei face aceasta ; Eu prin tine și nu tu . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la doisprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim , din 13-12-2003
***
Vai vouă , celor ce învățați pe cei ce ascultă de voi să nu asculte de Mine și îi învățați să nu creadă în cuvântul Meu de azi , care este râul vieții ca să bea din el neamurile pământului spre tămăduirea lor , precum este scris în Scripturi să fie ! Și iată , cuvântul Meu care s-a făcut râul vieții în mijlocul României vă va judeca pe voi , cei care nu-i îndemnați pe oameni să bea din el și să se lase de fărădelegi și să iubească Scriptura de ceruri noi și de pământ nou în care locuiește dreptatea și fiii ei . Vai vouă , celor ce sunteți arhierei și preoți și căpetenii și care nu beți ca să credeți în această milă și să mâncați mană din cer și să aveți din cer și nu de pe pământ înțelepciune , și să aveți ascultare de Dumnezeu și credință prin ea , și apoi dragostea de Dumnezeu și înțelepciunea ei și frumusețea cea dintâi , frumusețea lui Dumnezeu în om ! Vai și oamenilor care se tem de voi , care ascultă de voi împotriva cuvântului Meu de ieri și de azi , împotriva Mea și împotriva lor , și apoi toate acestea se vor întoarce împotriva voastră , și vor alerga oamenii la voi
37