Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic | Page 23

Focul apocaliptic
Până acum, slujitorii lui antichrist erau puși împotriva Scripturii de nou Ierusalim arătat de Mine lui Ioan prin cartea lui, cartea Apocalipsei, și ziceau că nu este pentru ca să se împlinească pe pământ cartea aceasta, fiindcă erau mincinoși și se temeau de adevărul Meu din cartea aceasta. Acum se dă sfânt antichrist, dar nu este sfânt, că este mincinos și cu viața și cu haina și cu lucrarea lui, fiindcă el nu este cu Mine, și este omul cel mincinos care minte că este slujitorul Meu. Slujitorii Mei sunt sfinți și sunt cerești pe pământ, și nu se însoară, și nu se mărită, și nu se dau la mâncări și la băuturi și nu se fățărnicesc, căci sunt sfinți.
O, fiilor mici, fiilor din urmă, fiilor sfinți, v-am ales ca să fiți armata Mea pe pământ, căci cu voi e tot cerul de sfinți și de îngeri, iar în față sunt Eu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Iar acum scol pe cineva din mijlocul celor ce-și zic că împlinesc ei Scripturile de nou Ierusalim. Ridic din mijlocul lor foc și ard minciuna lor, căci minciuna lor este fărădelege împotriva Mea, nu este lucrare de nou Ierusalim. Eu sunt lucrarea de nou Ierusalim, și sunt cu voi, nu cu ei, că ei sunt păcătoși, și scris este: « Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși ». Ridic efa între pământ și cer și scriu cuvânt împotriva ei și o așez la locul ei, iar în ea se află fărădelegea a tot pământul, fărădelegea care iese la iveală. Amin, amin, amin. Aceasta vă dau să lucrați voi, fiilor unși, și veți lucra, căci foc ridic din mijlocul lor și suflu în el, și el se aprinde, și cu el nimicesc fărădelegea și adevărul minciunii ei.
Iată câtă teamă pe antichrist, care până acum se ascundea de venirea Mea, fiindcă e fricos. Acum Mă vede pe Mine cu voi și cu împlinirea cea de nou Ierusalim pentru cei sfinți, și a prins curaj să creadă, și s-a pus, zice el, să împlinească el biserica cea vie, cea de nou Ierusalim pe pământ. Dar biserica cea vie este din sfinți, nu din oamenii veacului acesta, care se folosesc de numele de biserică mâncând și bând, însurându-se și măritându-se și desfrânându-se în fel și chip, căci limba lor și gândurile lor sunt împotriva Mea, și ei disprețuiesc privirea Mea și a slavei Mele, care este cu voi. Înfățișarea lor mărturisește împotriva lor, că ei își vădesc păcatele lor ca Sodoma, în loc să se ascundă, și vai lor, că-și fac rău loruși, după cum spun Scripturile proorocilor Mei: « Eu, Domnul, vin în văpaie, și carele Mele sunt ca o vijelie ca să dezlănțui cu fierbințeală mânia Mea, și certarea Mea cu văpăi de foc. Și voi judeca cu foc și cu sabie pe tot omul, ca să cadă cei mulți, cei fățarnici, de bătaia Mea. Iar faptele lor și gândurile lor vor fi zadarnice, căci Eu, și nu ei, Eu voi fi Cel ce strâng la un loc popoare și limbi, ca să vadă slava Mea, și la acestea le voi da un semn ». Voi, fiilor, sunteți semn pe pământ,( Vezi selecția tematică: „ Semnul Fiului Omului”,- și pe jumpshare; Google Drive; Scribd; pubhtml5; joomag; archive. org; n. r.) și voi aduce pe frații voștri, pe cei ce-Mi slujesc Mie, până la lucrarea Mea cu voi, și din ei voi lua și voi așeza pentru Mine lângă voi. Voi face cer nou și pământ nou, și vor rămâne acestea înaintea Mea, și tot așa va rămâne și seminția voastră și numele vostru. Și din lună nouă în lună nouă, și din zi de odihnă în zi de odihnă, vor veni toți și se vor pleca înaintea Mea, iar la ieșirea lor vor vedea zăcând jos trupurile celor ce s-au răzvrătit, și viermele lor cel fără de moarte, și focul lor cel nestins, și toți se vor înfricoșa pentru ei, fiindcă împărăția Mea este cu voi, cei drepți, că Eu am fost și sunt cu voi, și vă dau din Mine, ca să semănați cu Mine. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu către Daniela Catană, din 14-10-1998
***
Iar tu, țară Românie, ești ieslea cuvântului Meu. Mă nasc în tine cuvânt și îți vestesc nașterea ta din nou, înnoirea ți-o vestesc, căci am pus în țarina ta sămânță la însămânțat, ca să cresc
23