Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic | Page 22

Focul apocaliptic
Cine nu Mă iubește pe Mine nu păzește poruncile Mele. Și iată, cine este cel ce Mă iubește? O, neamul omenesc nu Mă iubește! O, ce face neamul omenesc? El calcă peste cuvintele Mele, peste poruncile Mele care dau viață veșnică celor ce le împlinesc pe ele. Viața veșnică plânge fără fii, căci neamul omenesc a călcat peste viața veșnică și nu cinstește pe Dumnezeu și nu-L iubește, și fură și ucide și stă în desfrânare și slujește minciunii, și e lacom după moarte tot neamul omenesc, e lacom după păcat, iar păcatul, moarte este. Păcatul din om pedepsește pe Duhul Sfânt, ca să nu-Și aibă locaș în om, căci Duhul Sfânt, în om Își are locaș, după cum a fost făgăduința Mea. Duhul Sfânt este în omul sfânt, iar omul sfânt iubește pe Dumnezeu. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 07-06-1998 ***
O, fii ai oamenilor, deschideți porțile să intre Dumnezeu în inimile voastre, în cugetele voastre, în sufletele voastre și în trupurile voastre, ca să credeți în cuvântul Meu cel nou și să scăpați de mânia care vine peste pământ din pricina celor necredincioși. O, fii ai oamenilor, căutați după fiii lui Dumnezeu și învățați de la ei credința în cuvântul lui Dumnezeu. O, fii ai oamenilor, pe vremea lui Noe când Eu strigam din cer peste pământ și le spuneam la oameni că vin să-i pierd pe cei necredincioși, oamenii nu credeau ce spuneam Eu, căci aveau plăcerile lor și Îmi atrăgeau cu ele pe fiii cei credincioși, și stricau credința celor credincioși. Fiii lui Dumnezeu din vremea lui Noe erau atrași de fiicele oamenilor, iar fiicele lui Dumnezeu erau atrase de fiii oamenilor, și s-a stricat seminția celor credincioși, și aceasta a adus potopul peste pământ. În vremea aceasta Eu vin iar cuvânt peste pământ; vin iar, căci așa am promis ucenicilor Mei: « Mă duc să-Mi iau loc în dreapta Tatălui, și vin la voi, ca să vă iau cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi ».
O, fii ai oamenilor, lăsați-vă atrași de fiii lui Dumnezeu și faceți-vă neamul lui Dumnezeu, căci neamul lui Dumnezeu va avea mântuire și scăpare în ziua când Eu, Domnul, voi veni, și din pricina venirii Mele « cerurile vor lua foc și se vor nimici, și stihiile aprinse se vor desface, iar pământul și lucrurile de pe el vor arde cu totul », precum scrie în Scripturi. O, fii ai oamenilor, am lăsat peste cei credincioși făgăduința că le voi da ceruri noi și pământ nou, și pe cei drepți locuitori pe pământ nou. M-am făcut izvor de cer nou și de pământ nou peste toți cei care vor crede în Dumnezeu împlinind în trupul și în duhul lor voia lui Dumnezeu. O, fii ai oamenilor, lăsați-vă atrași de fiii lui Dumnezeu, ca să vă nașteți din Dumnezeu, din cuvântul care coboară din cer pe pământ ca să cheme pe fiii oamenilor la faptele credinței, că pe vremea lui Noe s-au lăsat fiii lui Dumnezeu atrași de fiii oamenilor, iar Eu am văzut din cer și M-am mâniat, căci în afară de Noe, n-a mai fost om să nu Mă părăsească.
O, fii ai oamenilor, cei ce vă păstoresc pe voi n-au grijă de credința voastră, căci credința în Dumnezeu înseamnă viață în Dumnezeu, și n-au grijă de voi cei ce vă păstoresc pe voi, o, fii ai oamenilor. Vin Eu să păstoresc pe cel ce nu voiește să piară. Vin să scol lumea din somnul necredinței, iar cel ce aude, să vină după Mine. Eu sunt cu cei credincioși. Amin. Cel ce aude glasul Meu, să vină să creadă și să învețe credința în Dumnezeu, căci curând, curând cerurile vor trece cu trosnet, iar pământul și lucrurile de pe el vor arde cu totul din pricina zilei venirii Mele, după cum este scris în Scripturi despre venirea Mea.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Rusalii, din 28-06-1998 ***
22