Cuvântul lui Dumnezeu despre Enoh şi Ilie Cuvântul lui Dumnezeu despre Enoh şi Ilie | Página 25

Enoh şi Ilie
adevărată Evanghelia Mea prin care am spus că toate cele grăite la întuneric se vor vesti de pe acoperișuri, iar tu nu te bucura, nu te odihni, nu te răcori când lucrezi în ascuns crezând că-ți faci bine așa, căci îngerii Mei vor împlini cuvântul Evangheliei Mele pentru cele ce sunt lucrate la întuneric, și Eu voi birui cu lumina și pentru lumină, tată, și voi birui și pentru tine dacă Mă lași să te ajut și să te curățesc de cele ascunse în tine și care te învinuiesc la Dumnezeu, fiule. Eu sunt Cel ce prin îngeri te voi scoate din tine și te voi pune față în față cu tine pentru toate cu câte tu M- ai îndurerat, și voi lucra cum am lucrat cu Adam și cu Cain, care dădeau să se ascundă de Dumnezeu în ei înșiși, și au fost pedepsiți de înseși faptele lor dacă n-au ascultat pentru pocăința lor. Vino, tată, și te spovedește de păcate, vino la Mine cu fratele tău pe care l-ai zdrobit prin ascunderi între tine și el împotriva Mea și a mersului Meu de azi. Vino, că te aștept, că de mult ți-am spus să vii și n-ai venit să te curăț și să te iert, și apoi să apăr lucrarea Mea de vrăjmășia diavolului. Ești greu de păcate necurățate de pe tine, și tu trebuia să fii ușor, fiule. Vorbirea în doi trebuie vindecată, poporul Meu, că e boală satanică această lucrare potrivnică lui Dumnezeu și tainei frăției dintre frați. Această boală nu aduce decât dezbinare în trupul bisericii Mele, și prin acest obicei diavolesc pune satana la cale de șapte mii de ani nimicirea neamului omenesc, poporul Meu. Se înspăimântă cei morți când își văd urmările acestui păcat și chinul cel neadormit, sub care așteaptă, bieții de ei, de pe undeva izbăvirea lor. O, numai tu poți să-i izbăvești cu lucrarea ta bisericească între frate și frate și cu lumina inimii tale, pe care să ți-o vadă și viii și morții prin mărturisirea ta bisericească și prin rugăciunea ta apoi pentru toți cei ce au murit necurățați de acest întunecat păcat, căci nimeni între oameni nu face acest păcat pentru binele lui însuși, ci îl face pentru întuneric și pentru plata întunericului, tată.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil, din 21- 11-2007
***
O, poporul Meu, nu-i place duhului potrivnic când aude de la Mine că-ți zic poporul Meu; nu-i place să audă că țarina neamului român e patria Mea cea de azi, patria venirii Mele pe pământ după două mii de ani pentru Scriptura nașterii din nou a lumii, precum este scris în Scripturi să lucrez. Iată, Eu nu Mă încurc nici azi în păcatele omului, ci Mă încurc în necredința lui, iar tu să iubești slava Mea din mijlocul tău și să-i fii credincios, căci împărăția Mea nu este din lumea aceasta, și de aceea lumea n-o primește și n-o vrea pe ea, fiindcă ea se are pe ea, și altfel ea nu mai vrea. Eu însă îi spun ei că vine biciul lui Ilie și va cădea în usturime după usturime lumea, și pace nu va fi, și va fi facere cu durere, și va fi Dumnezeu cu lucrarea Sa peste pământ și Se va slăvi prin ea, precum este scris să se împlinească așa. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului, din 19-08-
2008. ***
În zi de sărbătoare de sfinți Eu, Domnul Iisus Hristos, Arhiereu mare în cer și pe pământ, vin cuvânt din Tatăl și cuvintez prin el cu sărbătoare și cu învățătură, așa cum în biserică a fost mereu cuvântul preotului slujitor în zile de sărbătoare, în zile sfințite Domnului și sfinților Săi, spre mângâierea și spre înțelepțirea oamenilor.
Eu, Domnul, Mă așez în cartea Mea cea de azi cu ziua de pomenire a proorocului Meu Ilie, cu care Eu am grăit în adiere de vânt subțire, și a grăit și el cu Mine, și de aproape am grăit între noi durerea Mea și a lui, durerea cea de la necredința și de la rătăcirea oamenilor de atunci, așa cum și azi Eu plâng cu sfinții Mei din pricina oamenilor de pe pământ, care s-au despărțit și se tot
25