Enoh şi Ilie
Mă așez în carte cu sfinții Mei , căci patriarhul Enoh , al șaptelea de la Adam , a scris de Mine și de îngerii Mei , a proorocit venirea Mea cu sfinții Mei zicând : « Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi ». El a văzut de departe , l-am făcut să vadă peste vreme slava venirii Mele cu sfinții , și a văzut-o cu multul și apoi a mărturisit . Am călătorit cu el prin toate slăvile cerești cât el a fost în trup , și i-am arătat lui lucrarea Mea peste timp și apoi l-am pus să mărturisească , și să rămână pe pământ cele mărturisite de el despre Mine , iar duhul mărturisirii , când el coboară de la Mine peste om , este duh minunat , așa cum Eu le-am spus ucenicilor Mei că mai mult decât cele ce văd ei că fac Eu vor face toți acei ce vor crede în Mine dacă Eu Mă duc la Tatăl pentru ei .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel , din 12- 07-2006
***
Vin să fac înțeleasă în poporul Meu taina de creștin și s-o întăresc pe ea , și lucrez cu sfinții , căci orice lucrare ziditoare se lucrează cu martori , iar altfel nu . Te învăț , poporul Meu , să-ți păzești și să-ți păstrezi locul tău din Mine și locul Meu în tine , tată , iar această putere se învață de la înțelepciunea Mea , pusă de Mine în cei prin care Eu trec spre tine ca să te călăuzesc și ca să nu pieri tu fără călăuză , căci cei fără de călăuză peste ei pier , și au pierit și pier , fiule . Am spus prin prooroci că voi trimite pe Ilie proorocul să întoarcă la Mine pe oameni , și pe Mine la oameni , ca să curm de peste ei blestemul care vine peste cei ce nu stau sub scutul lui Dumnezeu pe pământ cu viața lor trăită în voile Mele pe pământ ca și în cer , căci altfel Eu nu-l pot acoperi pe om de blestemul care vine pe pământ . Omul nu știe să fugă de blestem , căci cel ce știe este cel ce fuge sub scutul ascultării de Dumnezeu prin călăuză , poporul Meu . Eu vin și iarăși te învăț , și vreau să pun pe masă învățătură pentru toți cei ce știu să ia și să rămână în ea și să se roage Mie pentru ea , căci duhul rugăciunii este puțin , puțin de tot priceput de cel ce se așează în genunchi ca să se roage la Dumnezeu pentru viață .
Eu sunt cu cetele de sfinți , și sfinții sunt martorii Mei , iar martorii mărturisesc . Numai cei ce mărturisesc , numai aceia sunt martori și numai aceia Îl cunosc pe Dumnezeu pe pământ , pe Dumnezeu și pe om , poporul Meu , căci în alt fel nu este lucrarea Mea peste om . Amin , amin , amin .
… O , Doamne , eu am trăit numai în Tine și numai pentru Tine am lucrat , și aspră mi-a fost și pentru mine și pentru om râvna mea cea pentru Tine , și pentru aceasta nu m-a biruit omul necredincios sau puțin credincios , și m-ai biruit numai Tu , iar eu numai pentru Tine am râvnit . O , dă-i poporului Tău , dă-i Tu din duhul meu , dă-i , Doamne . Așa să-Ți fie Ție ucenic poporul Tău de azi , Doamne . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie , din 02-08-2007 . ***
O , curățiți-vă inimile , voi , cei ce vă răzvrătiți ca Israel , căci Ilie , proorocul Meu , a stat la femeia din Sarepta mai bine de trei ani , așa cum Eu l-am trimis să stea , și nu s-a dus de la sine să stea , și a proorocit și atunci și a lucrat puteri și atunci , ba a ridicat dintre morți pe Iona și l-a făcut prooroc al Meu pe fiul văduvei cel înviat , și nu mai ziceau ucenicii lui Ilie că el este desfrânat . O , ți-am spus , poporul Meu , să citești mult de tot cuvântul Meu , care depărtează pe duhul rău din inima și din mintea ta , și să-l citești cu inima curată , tată , ca să nu mori față de el și de împlinirea lui peste tine , căci dacă nu asculți așa , te faci împotrivitorul Meu , fiule . O , ți-am spus mereu , poporul Meu , că nu-i frumos să iubești întunericul , tată . Așa ți-am spus mereu , și fii atent că este
24