Despre chipul cioplit şi semnul crucii
O, poporul Meu, omul trăieşte mai mult în pântecele lui, în care el se desfată cu inima. Îşi pierd mintea cei ce cad din slava lor cea de pe pământ şi care le ameninţă strânsura lor, şi sunt mai rău ca diavolii, bieţii de ei. Nu-i mai pot ajuta, căci sunt orbi de tot. O, nu-i mai pot ajuta decât cu răsplata cea pentru fapte ca să le deschid ochii şi să-şi privească înşelăciunea vieţii lor faţă în faţă cu ei, căci pe Mine, Domnul, ei n-au voit să Mă aibă, fiindcă viaţa lor şi-au dat-o deşertăciunii vieţii. Voiesc însă pe tine să te am şi să te păzesc şi să te păstrez al Meu, o, poporul Meu, şi bunul Meu să fii tu, averea Mea pe pământ să fii, tată, că Eu am făcut cerul şi pământul şi n-am loc pe pământ, n-am, că omul s-a semeţit şi M-a dat deoparte din drumul lui şi M-a uitat, şi îşi spune Dumnezeu omul, aşa îşi spune, şi s-a făcut el pedeapsa Mea, crucea Mea cea grea, şi pe care va fi s-o las jos, că vine vremea slavei lui Dumnezeu pe pământ şi Mă trimite Tatăl cu ea mereu la tine, ca să pregătesc pământul pentru slava Mea, o, poporul Meu. O, îmbracă-te, tată, în Dumnezeu din zi în zi mai mult, şi aceasta să-ţi fie ţie ocrotire şi pavăză tare şi armă de nebiruit în faţa celor ce s- au despărţit de Mine pe pământ, dându-se ei stăpânitorului întunericului acestui veac trecător. O, îmbracă-te în Hristos, fiule, îmbracă-te tot mai frumos, că Eu te învăluiesc în cuvântul Meu mereu şi nu ştiu oamenii de ce nu trag mulţi spre Mine şi spre tine, dar ştiu Eu aceasta. Tu eşti învăluit în cuvântul Meu, pe care oamenii nu l-au iubit nici atunci, nici acum, căci am venit acum două mii de ani între oameni, şi acum iarăşi vin, şi stau învăluit în cuvânt şi cuvintez, şi nu fac semne şi minuni cu tine şi lângă tine ca să Mă vadă oamenii cu ochii, ci Îmi fac lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ şi Îmi pregătesc strălucirea şi slava zilei Mele şi ziua când toate noroadele de pe pământ vor vedea umilinţa Mea cu care am locuit între ei şi prin care am răbdat dispreţul tuturor, în vreme ce Eu M-am descoperit cuvânt din cer între ei, iar ei nu M-au cunoscut şi n-au înţeles împlinirea profeţiilor mari şi mici cu acest pământ, şi mai cu seamă pământul neamului român, dat Mie de Tatăl să-Mi fie casă de venire acum, la sfârşit de timp, şi de credinţă în oameni. O, puţini, puţini trag cu duhul credinţei, de la care să
vină învierea Mea în om! Pe aceia Eu, Domnul, îi iau în arca Mea, şi prin ei Îmi mai trag în ea pe cei ce întind mâna spre Mine ca să le dau scăparea, şi aşa Îmi voi întocmi Eu popor credincios şi de nebiruit pe pământ înaintea neamurilor depărtate de Dumnezeu pentru cale fără Domnul pe pământ cu ei, şi aşa Îmi port Eu crucea venirii Mele, calea Mea cea plină de dor clocotitor ca să-i trag pe toţi la Tatăl, fie cu Duhul Sfânt, fie cu foc, căci Duhul Meu suflă, dar nu găseşte în calea Lui dintre cei născuţi din Duhul ca să se atragă, ci găseşte om uscat, pârjolit de focul fărădelegii a tot pământul şi de care s-a umplut pământul de la margini la margini prin oameni fără duh şi care nu vor să audă de naşterea cea de sus a omului.
O, omule, crucea ta e ruşinoasă, tată. Viaţa ta e tot o suferinţă, tot o alergare după vânt şi după suferinţa pe care ţi-o pregăteşti să vină, şi tu te crezi fericit în alergarea ta cea fără de căpătâi. O, nu-i asta viaţa! Ea
66